O nouă zi, aceeași poveste. Peste 30 de migranţi au fost găsiţi ascunşi în camioane, la graniţa cu Ungaria

32

Peste 30 de migranţi din mai multe state au fost descoperiţi ascunşi în camioane de marfă, în ultimele 24 de ore, în puncte de trecere a frontierei din judeţele Arad şi Bihor, străinii încercând să iasă ilegal din ţară.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Bihor, pe raza localităţii Roşiori a fost oprită, pentru control, o autoutilitară înmatriculată în România. În compartimentul de marfă, au fost descoperiţi 18 migranţi din Egipt, Tunisia, Irak, Siria şi Palestina, având vârste cuprinse între 10 şi 40 de ani, între care doi copii.

„Cei în cauză sunt solicitanţi de azil în România şi au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei”, se arată în comunicat.

Un comunicat transmis şi de Poliţia de Frontieră Arad arată că în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac a fost verificat un camion condus de un bulgar în vârstă de 44 ani, care transporta amidon de porumb în Belgia. În remorcă au fost găsite şase persoane din Afganistan, trei adulţi cu vârste între 23 şi 25 de ani şi trei minori cu vârste între 14 şi 17 ani. Toţi şase sunt solicitanţi de azil în România.

În PTF Nădlac I a fost verificat un camion condus tot de un turc, în vârstă de 62 de ani, care transporta diverse mărfuri în Germania. Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră au descoperit migranţi, şapte cetăţeni din Afganistan, doi adulţi în vârstă de 19 şi 26 de ani şi cinci minori, cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani. Cei şapte afgani sunt solicitanţi de azil în România şi au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei, se arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.