O nouă ,,corigență” majoră a administrației Robu. Parcurile Timișoarei există ca să nu fie văzute de timișoreni!

517

Parcurile Timișoarei: reabilitări, planuri fanteziste și probleme juridice

Timișoara este denumită și „orașul parcurilor”. Din zona Uzinei de Apă din Prințul Turcesc și până în cartierul Freidorf, cei care merg pe malul canalului Bega pot să se relaxeze în spații verzi pe tot parcursul drumului. Și nu vorbim doar de malurile râului, care au fost reabilitate recent, ci de parcuri mari. De asemenea, zona centrală este plină de parcuri, unele modernizate și aranjate, altele degradate, iar câteva în șantier. În acest număr al săptămânalului „Banatul Azi”, facem o radiografie a parcurilor din oraș. Analizăm modul de lucru din Parcul Central, aflăm problemele juridice ale terenului din Parcul Catedralei și vedem ce planuri sunt pentru modernizarea Parcului Botanic.

Parcul Central, în șantier de aproape doi ani

Promisiuni peste promisiuni în fiecare anotimp din partea Primăriei Timișoara în privința redeschiderii Parcului Central. Două veri timișorenii nu s-au putut bucura de o plimbare pe aleile de aici.

„În Parcul Central se face o mobilizare generală. Se lucrează la plantări de gazon și de arbori, dar și la conturarea stemei orașului. Iarna nu se va putea lucra. Inaugurarea se face la primăvară. Probabil la sfârșit de martie va fi efectiv predat parcul finalizat. Parcul Central va ieși superb”, declara Nicolae Robu, primarul Timișoarei, în toamna trecută.

Constructorul promitea că va finaliza lucrările înaintea iernii, dar munca a fost blocată mai multe luni după furtuna din 17 septembrie anul trecut. Muncitorii au avut de furcă din pricina multitudinii de arbori care au fost doborâți atunci. De asemenea, în subteran au fost descoperite vestigii, iar descărcarea arheologică a ținut pe loc lucrările de reabilitare.

„Lucrările de modernizare a Parcului Central  «Anton von Scudier» au demarat în data de 19.06.2017, sunt realizate în proporție de 80% și sunt finanțate din bugetul local”, ne transmit acum reprezentații Primăriei Timișoara.

Lucrările costă 6,5 milioane de lei fără TVA, iar termenul de finalizare era ianuarie 2019, însă cel mai sigur primăria va păsui constructorul din cauza întârzierilor neprogramate.

Licitație pentru modernizarea Parcului Cetății

Unul dintre parcurile care nu au văzut de ani buni intervenții este Parcul Cetății sau Civic, aflat în centrul orașului. Aleile sunt crăpate, băncile sunt toate mâzgălite cu graffiti, unele sunt rupte, iar buruienile au crescut în voie. Modernizarea acestui spațiu de relaxare a fost scoasă la licitație.

„Lucrările de modernizare a Parcului Cetății (Civic) vor demara după semnarea contractului de execuție lucrări, constituirea contului de garanție de bună execuție și predarea de amplasament. Termenul de depunere a ofertelor pentru achiziția contractului de execuție lucrări a fost data de 31.01.2019”, au declarat reprezentanții Primăriei Timișoara.

Autoritățile locale au aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiției încă din anul 2016, însă abia la finalul lui 2018 procedura a fost inițiată. După o lună de la depunerea ofertelor, primăria tot nu a semnat contractul în valoare de peste 7,2 milioane de lei.

Potrivit documentației tehnice, aleile vor fi înlocuite și se vor folosi pavele de mai multe forme, chiar de frunză. În parc va apărea o piațetă și o fântână ornamentală. După ce se va semna contractul, șantierul nu se va putea întinde pe mai mult de jumătate de an.

Parcul Catedralei nu poate fi reabilitat

O pată care va rămâne neagră pe fața orașului este Parcul Catedralei, aflat chiar în spatele lăcașului de cult. Deși băncile sunt ruginite și necurățate, iar parcul nu beneficiază de o amenajare peisagistică, autoritățile nu prea pot interveni. Tot ce au reușit în ultimii ani a fost să toarne asfalt proaspăt peste aleile vechi.

„În prezent, municipiul Timișoara nu poate demara lucrări de investiții în Parcul Catedralei, deoarece o parte din teren nu este în domeniul public al municipiului Timișoara”, este răspunsul sec al autorităților.

Terenul aparține în mare parte Mitropoliei Banatului, care însă nu s-a îngrijit de el. Dar, printr-un parteneriat între cele două instituții, s-ar putea interveni pentru a schimba fața unuia dintre cele mai circulate spații verzi din centrul Timișoarei.

Proiectul reabilitării Parcului Botanic, casat

Parcul Botanic nu va fi reabilitat prea curând. Asta după ce Primăria Timișoara a ratat finanțarea europeană, iar documentele care stau la baza investiției au fost casate, fiind prea vechi.

„Referitor la Parcul Botanic, a fost întocmită documentația tehnico-economică pentru reabilitarea lui, în anul 2009. Documentația conținea refacerea aleilor, instalarea sistemului de iluminat și a unui sistem de irigare computerizat, refacerea grădinii japoneze, a lacului de munte, a fântânii arteziene de la intrarea principală, plantarea de material dendrologic etc. Proiectul «Reabilitarea Parcului Botanic» s-a aflat pe lista de rezervă pentru accesarea fondurilor nerambursabile prin Programul 2007–2013, dar din lipsă de fonduri nu a fost contractat. Ținând cont de vechimea documentației, s-a propus casarea acesteia”, aflăm de la reprezentanții Primăriei Timișoara.

O mare problemă, spun timișorenii, este iluminatul parcului. Parcul este folosit de multe persoane ca o scurtătură care leagă Calea Aradului de bulevardul Gheorghe Lazăr. Însă ai nevoie de ochi de pisică sau de lanternă pentru a-l traversa noaptea. Aleile sunt scufundate în întuneric de la lăsarea serii.

Pentru a rezolva această problemă stringentă, municipalitatea se bazează tot pe fonduri europene.

„Referitor la instalarea sistemului de iluminat, Direcția Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități, prin adresa SC2019-2816 din 18.02.2019, comunică faptul că în prezent documentația privind iluminatul din Parcul Botanic se află la Agenția pentru Dezvoltare Regională, Regiunea Vest, fiind în perioada de evaluare”, ne-au răspuns reprezentanții administrației locale.

Sistemul presupune realizarea unei rețele electrice subterane (LES) noi, în lungime de 3.400 m, cu cablu armat de-a lungul aleilor din Parcul Botanic. Rețeaua trifazată proiectată este de tip buclat, astfel încât, în cazul defectării unui tronson de cablu, să poată fi asigurată continuitatea alimentării cu energie electrică. Pentru această rețea se vor utiliza 4.200 m de cablu cu două puncte de aprindere, 219 stâlpi metalici, 219 aparate de iluminat ornamental, echipate cu surse de lumină LED. Întreg sistemul ar urma să fie controlat de la distanță, și tot de pe un computer se va regla și intensitatea luminii.

Parcul Alpinet, ultimul inaugurat și plin de roșeață

Parcul Alpinet este cel mai recent reabilitat. Acesta a fost inaugurat în vara anului trecut, însă orice turist trece pe aici poate observa ușor că aleile, pietrele ornamentale, arborii și stâlpii de iluminat sunt acoperiți de o pulbere roșiatică, pulbere care nu a dispărut din iulie 2018 până acum.

Specialiștii susțineau, la deschiderea spațiului de relaxare, că această „rugină” va dispărea după câteva ploi. Ei bine, acum se caută altă soluție tehnică, natura neajutând prea mult în acest sens.

„În ceea ce privește forajul din Parcul Alpinet, acesta a fost executat conform studiului hidrogeologic întocmit de Administrația Bazinală de Apă Banat, la adâncimea indicată în studiu, unde se regăsește pelicula de mineral de fier, care nu poate fi eliminată decât prin montarea unor filtre speciale, ce sunt foarte scumpe și trebuie înlocuite foarte des, soluție prea costisitoare pentru noi. Astfel că așteptăm în continuare de la specialiștii Administrației Bazinale de Apă Banat o nouă soluție pentru remedierea problemei”, mai spun cei din primărie.

Modernizarea parcului a început încă din septembrie 2017, iar lucrările au costat 1,2 milioane de lei. Aceasta este prima reabilitare a spațiului verde efectuată în ultimii 15 ani.

Parcul Alpinet se numea pe vremuri Arboretum și a fost creat de Mihai Demetrovici în anul 1924. El conținea o colecție de diverse specii alpine și subalpine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.