22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

O autospecială de poliţie a fost lovită de tren. Unul dintre polițiști a decedat

Un poliţist local a murit, sâmbătă, după ce o autospecială de poliţie a fost lovită de un tren la trecerea cu cale ferată din Cornu de Jos, informează IPJ Prahova.

„Am fost sesizaţi cu privire la faptul că la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Cornu de Jos s-a produs un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliţie locală, care a fost lovită de un tren privat care circula pe ruta Urziceni-Ploieşti”, precizează IPJ Prahova.

Conform sursei citate, în autospecială se aflau doi jandarmi, un ofiţer de poliţie naţională şi un poliţist local. La acest moment se desfăşoară cercetarea la faţa locului, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

„Din nefericire, poliţistul local, un bărbat în vârstă de 42 de ani, a fost declarat decedat, ceilalţi trei ocupanţi fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, precizează IPJ Prahova. Sursa: AGERPRES

Alte subiecte :

O nouă reprezentanță Mitsubishi Motors în Timișoara

Promotor extinde aria de expertiză în domeniul auto prin inaugurarea unei noi reprezentanțe Mitsubishi în Timișoara. Locația este situată pe Calea Lugojului nr. 17,...

Deplasare în lot aproape complet la Alexandria

Banat Girls Comloșu Mare joacă în etapa a IV-a din play-out-ul Superligii de fotbal feminin în deplasare împotriva lui CSM...

Citește și :