Procesul dintre Dominic Fritz și Agenția Națională de Integritate continuă la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce magistrații au decis astăzi acordarea unui nou termen de judecată pentru data de 5 iunie 2026.
Dosarul are ca obiect recursul formulat de primarul Timișoara împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, care a stabilit că edilul s-a aflat în conflict de interese administrativ.
În februarie 2026, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea lui Dominic Fritz privind repunerea pe rol a cauzei și anularea raportului ANI.
Cum a început cazul
Agenția Națională de Integritate l-a declarat pe primarul Timișoarei în conflict de interese în 2023, după ce inspectorii au constatat că, în 2020, acesta a aprobat un referat privind modificarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), document înaintat ulterior spre aprobare Consiliului Local.
Potrivit ANI, documentația tehnică aferentă PUZ-ului fusese realizată de firma arhitectului Răzvan Negrișanu, consilier local Uniunea Salvați România, care îi acordase anterior lui Dominic Fritz un împrumut de 25.000 de lei pentru campania electorală din 2020.
Împrumuturile declarate în campanie
Situația apare inclusiv în prima declarație de avere depusă de edil după preluarea mandatului, în noiembrie 2020. În document, acesta menționa mai multe împrumuturi primite pentru campania electorală:
- 50.000 de lei de la Viorel Buga;
- 25.000 de lei de la Răzvan Negrișanu;
- 17.000 de lei de la Ruben Lațcău.
Toate sumele urmau să fie restituite până la finalul anului 2021.
PUZ-ul care a generat ancheta ANI
Conform inspectorilor de integritate, Dominic Fritz a semnat referatul de aprobare pentru proiectul „Modificare PUZ aprobat prin HCL Timișoara nr. 453/2017, strada Pictor Ioan Zaicu nr. 5”.
Documentul făcea referire la dezvoltatorul proiectului imobiliar „Park Plaza”, iar proiectantul general era firma SC RD Sign SRL, unde arhitect cu drept de semnătură era Răzvan Negrișanu.
PUZ-ul viza dezvoltarea unei zone cu funcțiuni mixte — locuințe colective și funcțiuni complementare — iar proiectul a fost aprobat ulterior prin Hotărârea Consiliului Local nr. 460/2020.
Procesul continuă la ICCJ
După suspendări și excepții de neconstituționalitate ridicate în proces, dosarul a revenit la Curtea de Apel Timișoara, care a pronunțat sentința din februarie 2026.
Nemulțumit de decizie, Dominic Fritz a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde procesul va continua în luna iunie.


