O arădeancă a încercat să se sinucidă, după o depresie postnatală. Trei jandarmi au scos-o din apele Mureșului VIDEO

367

O femeie în vârstă de 31 de ani, din Arad, s-a aruncat, joi, în râul Mureș, încercând să se sinucidă, iar soțul ei a spus că aceasta ar fi suferit o depresie postnatală. Autoritățile au fost alertate înainte de ora 12.00, prin 112, cu privire la femeia care s-a aruncat în râul Mureș, în zona bazei sportive Voința.

„Femeia era la aproximativ 10 metri de mal. Trei jandarmi au scos femeia din apă și au început manevrele de resuscitare. În scurt timp au sosit medicii, care au continuat manevrele de resuscitare. Ulterior, femeia a fost transportată la spital cu semne vitale“, a precizat Dan Monoranu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al Județului Arad.

Femeia a fost transportată în stare gravă la Unitatea Primire-Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Conform medicilor, femeia a fost găsită în stop cardiorespirator, a fost resuscitată. La spital, femeia a fost intubată și ventilată mecanic. Medicii nu se pot pronunța cu privire la evoluția femeii, deoarece este în stare gravă.

sursa video – specialarad.ro

ATENȚIE, IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.