Nu te trezi, Nicușor!

102

Ce să fac și eu când octombrie doboară record după record la 100 de metri grade mai ceva ca Jordanka Donkova în ’88? Sau ridică ștacheta de mercur ca Stefka Kostadinova cu un an înainte? Să-mi spun că în toamna asta funcția bate gradul? Adică octombrie bate Celsiusul? Ar fi prea de tot și aș putea fi acuzat că-i țin isonul canadiencei Rachel McKinnon. Ei, cine e această Rachel? Nici mai mult, nici mai puțin decât transgenderul care a câștigat, acum vreo două săptămâni, concursul Masters din Carson, Los Angeles, rezervat ciclistelor de 35–44 de ani. Cam bătrâioare, dar și transformarea bărbatului în femeie durează. Să nu căutăm, însă, în Victoria’s Secret-ul cromozomilor. Au tot făcut-o specialiștii est-germani prin deceniul nouă al secolului trecut. Cu folos! Cu mai mult folos decât cei din proaspătul mileniu, care au căutat-o pe Caster Semenya. Să nu căutăm prea mult, așadar, sub frunza toamnei. Și să lăsăm Evele deoparte.

Și totuși, ce să fac și eu când se joacă un Dunărea Călărași Gaz Metan? Să mă uit, ar fi culmea! Dar cum să nu mă uit la televizor când apare Anamaria Prodan?! N-o mai văzusem de mult, așa că nostalgia și folosul au mers mână în mână. Fiindcă palmierul s-a transformat în salcie pletoasă nu degeaba. Sub ea, sub salcie, numai bine! Ce umbră, lumină de-a dreptul! Înțelepciune și, mai ales, Gigi Becali. Care, aflu de la celebra soție și impresar, ar fi un geniu al marketingului. Un unic în lume, pentru că apare la televizor zilnic, ca nimeni în lume și mă refer la patronii din fotbal —, punând etichete cu prețuri pe tinerii săi jucători. Iar Albionul plin de bani mușcă mai vârtos ca Bruxellesul, spre fericirea ei, a Anamariei, care, ca impresar de jucători fcsbiști, are cea mai ușoară viață. Nu mai trebuie să muncească pentru cote. O face Mihai Mironică în locul ei.

Dar cu ce ne algem noi din asta? Cu emisiuni bogate (sper că și televiziunile au ceva din transferurile” fabuloase ale lui Becali) și cu, fiindcă tot am adus vorba de Bruxelles, Nicușor Stanciu la… Slavia Praga. Și, mai ales, cum ne spunea el după meciul cu Serbia de la București, cu Nicușor Stanciu în mediul social. Pe Facebook a vrut să zică, după cum ați ghicit!, dar a nimerit-o bine. Da, Nicușor e, ca fiecare dintre noi, într-un mediu social.

Dar știe? Știe el ceva, altfel nu-și punea mâinile la urechi la Belgrad, după ce transformase un penalty pentru 11. Ca să-l vedem noi, cei din mediul social. Nu noi toți, ci noi, răii naționalei de pe Facebook. Bună treabă, Nicușor! Bun decline! De nota 10 milioane, chiar dacă azi defunct (a fost înlocuit de going/interested), defunct ca milioanele pentru tine.

Cam asta fac prețurile lui Becali: cât mărețele egaluri ale lui Contra. Cât mediul social și social media la un loc în mintea lui Nicușor.

Și în mintea mea de acum 67 ani, de ce să nu recunosc?! Mintea mea conectată preț de câteva șuturi pe lângă poartă cu a unui mijlocaș al instituției cu care colaboram. Un mijlocaș în plină ofensivă, ca orice distinsă doamnă profesoară la maturitate politico-administrativă deplină.

Imaginați-vă că pe atunci eram atât de departe de social media încât chiar credeam în mediul social în care trăiam. Și mi se părea că evoluez destul de bine în el. Iar drept dovadă a inocenței mele pe social media, am adus preadistinsei persoane o invitație clasică, tipărită, la o lansare a mea de carte. Librăria unde trebuia să-mi scot cartea la lumină făcuse deja, de câteva zile, un eveniment pe Facebook. Așa că, în loc de Mulțumesc!”, am primit un răspuns de neînțeles pentru mine: Ți-am dat decline!”.

Inocentul a lăsat invitația și a plecat zâmbind, calm, liniștit. Decline pe Facebook e o nimica toată”, îmi spuneam salutând și răspunzând la saluturi pe coridorul instituției.

Doi ani mai târziu, mijlocașul ofensiv, devenit căpitan de linie de mijloc, mi-a dat la gioale. Decline-ul de pe Facebook a trecut în mediul social. Așa m-am trezit fără contract cu instituția.

Sper să nu se trezească și Nicușor!

LĂSAȚI UN MESAJ