Nu doar elevii copiază la examene, ci și profesorii

159

În județul Timiș, un cadru didactic a fost eliminat din examen, în urma susținerii definitivatului. Pentru susținerea examenului s-au înscris aproximativ 290 de profesori din Timiș.

Profesorul care a încercat să copieze a susținut examenul la disciplina psihopedagogie specială. În urma încercării sale, cadrul didactic a fost dat afară din sala de examen. Totodată 30 de profesori s-au retras pe parcursul examenului, iar 45 au absentat.

Pentru proba scrisă au fost admiși doar 291 de candidați, care au susținut examenul la 31 de discipline. Pentru promovarea acestui examen, cadrele didactice trebuie să promoveze cu nota minim 8. Definitivatul în învăţământ e primul grad didactic al profesiei şi trebuie susţinut în primii 5 ani de la angajarea în învăţământ, din cel mult 3 încercări. Acest examen face diferența dintre un profesor definitiv și unul debutant.

Dascălii care nu reușesc să obțină nota minim 8 în cele trei sesesiuni de prezentare, pierd postul de profesor și pot ocupa doar un loc de cadru didactic debutant, ca suplinitori, pe o perioadă determinată.

Titularizarea rămâne examenul primordial pentru candidați. Beneficiul acestuia îl constituie ocuparea unui post în învățământ pe o perioadă nedeterminată.

Rezultatele se vor afișa în 11 august, iar contestațiile se pot face după aflarea rezultatelor, până în 12 august, ora 15.00. Rezultatetele finale vor fi în 18 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.