USR Timiș salută aprobarea noului Plan Urbanistic General (PUG) al Timișoarei pentru care consilierii locali au votat în ședința Consiliului Local, de marți.
„Faptul că primarul USR Dominic Fritz, în doar 3 ani de la preluarea mandatului, a venit cu noul PUG este un act de curaj și o dovadă de bună guvernare a Timișoarei. Încă o promisiune a fost îndeplinită, aceea de a da orașului o direcție modernă de dezvoltare, printr-un nou PUG˝, a declarat Paula Romocean, lidera consilierilor locali USR.
„Timișoara are, pentru prima dată în 21 de ani, un Plan Urbanistic General (PUG), un moment cu adevărat istoric. Lăsăm în trecut lașitățile predecesorului lui Dominic Fritz care, timp de 8 ani, a amânat de patru ori adoptarea noului PUG, la presiunea unor interese private.
Noi nu ne-am lăsat intimidați de interesele unora dintre actorii pieței imobiliare, ce și-au găsit reprezentare în Consiliul Local, prin consilieri PNL, care doreau hoteluri pe malurile Begăi și parcuri sufocate de imobile.
Vom păstra Bega ca pe coloana vertebrală verde a Timișoarei, iar noul PUG arată în ce fel de oraș vrem să trăim.
Este un gest de maturitate administrativă, care, din păcate, ne-a lipsit în trecut, în timpul mandatelor dlui Robu. Dacă aveam un PUG nou, Timișoara ar fi avut mai multe oportunități pentru devzoltarea infrastructurii și s-ar fi putut conecta cu alți poli de creștere din vecinătate, cum este Clujul. Această oportunitate a fost ratată de administrația Robu, care a prelungit de patru ori un PUG din secolul trecut˝ a declarat Răzvan Negrișanu, arhitect și consilier local al USR.
Prin noul PUG vom cunoaște exact unde sunt zonele în care construim case și școli și unde ridicăm clădiri înalte. Eliminăm posibilitatea construirii haotice și a prețurilor speculative pe piața imobiliară. Îmbunătățim calitatea aerului pe care îl respirăm, prin protejarea și extinderea zonelor verzi. PUG ne arată cum consolidăm infrastructura economică, rețeaua de transport public și cum ajungem la o mobilitate rapidă și eficientă.
Noul PUG este o demonstrație de urbanism moden care înseamnă atât protejarea patrimoniului istoric și verde, cât și dezvoltarea orașului potrivit necesităților economice și demografice ale secolului XXI.
Noul PUG nu este un concept abstract, desenat pe hârtie. Este un instrument concret pentru administrație, de a gândi strategic viitorul orașului, dar și un instrument practic pentru cetățeni pentru că vor obține mai ușor autorizațiile de construire..
Am intrat într-o nouă etapă, avem o strategie clară și transparentă de dezvoltare a orașului datorită administrației conduse de primarul USR Dominic Fritz, care a obținut ieri susținerea din partea consilierilor tuturor partidelor politice reprezentate în Consiliul Local.