20.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Noul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, vechi prieten al Timișoarei

Premiată la UVT acum un an, Maia Sandu devine președintele Republicii Moldova, cu susținerea masivă și a diasporei moldovene din Timișoara.

Comunitatea academică și studențească din Universitatea de Vest din Timişoara își exprimă bucuria față de rezultatul excepțional înregistrat de doamna Maia Sandu la alegerile pentru președinția Republicii Moldova, desfășurate în cursul zilei de ieri.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, salută această victorie democratică și pro-europeană:
„Doamna Maia Sandu este o prietenă a Timișoarei și a României și este, cu certitudine, cel mai apropiat aliat pe care îl avem.

Doamna Maia Sandu a vizitat acum un an UVT, când am avut prilejul de a-i omagia personalitatea, prin conferirea Diplomei și Medaliei de Aur a Senatului UVT, într-o ceremonie emoționantă, în care Prim-ministrul de atunci al Republicii Moldova marca deschiderea unui parteneriat de bun augur cu Timișoara și UVT.

În vizita sa de acum un an, doamna Maia Sandu a avut întâlniri cu sute de studenți din Republica Moldova, aflați la studii în Timișoara, cu care a purtat un dialog prietenesc, civic și pro-european, și care, iată, au votat ieri masiv cu candidata Maia Sandu. Alte întâlniri importante la care doamna Maia Sandu a participat, în vizita de acum un an, au consemnat și interesul mediului de afaceri și a celui intelectual Timișorean pentru importanta vizită a Primului-ministru al Republicii Moldova.

Aprecierile cu care a fost întâmpinată doamna Maia Sandu, acum un an, la UVT și în comunitatea timișoreană, au fost confirmate și prin rezultatul excepțional al votului de ieri, când o proporție covârșitoare, de 99% din voturile diasporei moldovene locale, exprimate în secția de vot din Timișoara, s-au îndreptat pentru candidata Maia Sandu.

Sunt convins că această victorie categorică a viziunii pro-europene și a corectitudinii politice va apropia și mai mult Republica Moldova de România, Banat și Timișoara și va lansa o perspectivă excelentă pentru relațiile academice dintre UVT și mediul universitar din Chișinău.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alin Nica aruncă vorbe grele la adresa lui Simonis și Robu. ,,Nu putem lăsa Timișul și Timișoara pe mâna acestor escroci politici de la...

Alin Nica va candida din partea Alianței Dreapta Unită (USR-PMP-Forța Dreptei) pentru un nou mandat de președinția Consiliului Județean Timiș, relatează News.ro. Acum o...

Următorul pas pentru tranziția Timișoarei spre energie verde

Primăria Municipiului Timișoara continuă procedurile necesare pentru tranziția la energia verde în termoficare, prin intermediul unui nou serviciu. Astfel, Serviciul Public de Interes Local...

Citește și :