8.1 C
Timișoara
sâmbătă 12 octombrie 2024

Nou protest al localnicilor din Nadăş, sat pierdut în instanţă, în faţa Tribunalului

20 de localnici din Nadăş, judeţul Arad, unde familia Colţeu a fost împroprietărită, în anul 2006, cu aproape toate terenurile din sat, au protestat din nou, miercuri, în faţa Tribunalului Olt, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproximativ 20 de oameni din Nadăş au participat la protestul de miercuri, nemulţumiţi că instanţa din Olt a dispus rejudecarea dosarului privind retrocedarea întregului lor sat.

Săptămâna trecută, cinci persoane au intrat în greva foamei, în faţa Tribunalului Olt.

”Vremea nu ne sperie prea tare, dar nu putem să stăm prea mult din cauza faptului că cei care sunt în spatele meu, în afara celor care au declarat greva foamei, sunt consăteni care au venit să susţină cauza noastră. Dau dovadă că fiind localnici ai satului Nadăş şi vor să vadă justiţia de la Tribunalul Olt că în Nadăş nu sunt numai cinci persoane care au intrat în greva foamei. Ni s-au alăturat şi ne-au venit în sprijin. Într-adevăr, este un timp nefavorabil şi nu e uşor ca să stai aici cinci ore, în faţa Palatului de Justiţie”, a declarat Nicolae Rad, unul dintre sătenii din Nadăş.

Oamenii acuză faptul că nu s-a ţinut cont nici măcar de faptul că retrocedarea a peste 8.700 de hectare de teren, suprafaţa întregului sat, face obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Timişoara.

”Facem apel la autorităţile statului să vegheze asupra cetăţeanului, asupra celor care le-au dat votul şi i-au pus să facă legi, să dea legi favorabile oamenilor şi să nu fie retrocedate localităţi întregi, sate întregi, clădiri întregi, străzi întregi, oraşe întregi”, a declarat Rad.

Sătenii au spus că sunt conştienţi că nu pot schimba decizia instanţei, dar vor să tragă un semnal de alarmă.

”Nu am primit nicio reacţie din partea autorităţilor. Am văzut un comunicat de presă de la purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt care spunea că sentinţele se desfiinţează prin alte căi, nu prin greva foamei. Asta ştiam şi noi şi ne dăm seama că o sentinţă n-o putem schimba, dar este strigător la cer ceea ce s-a întâmplat în satul Nadăş”, a spus Nicolae Rad.

El a adăugat că nădăşenii se vor întoarce acasă, tot miercuri, pentru că oamenii nu pot să lipsească de la locul de muncă. Trei persoane din Slatina vor rămâne să le susţină cauza, în faţa Tribunalului Olt.

Decizia de la Judecătoria Ineu, prin care familia Colţeu a fost împroprietărită, în 2006, cu peste 8.700 de hectare de păduri şi terenuri agricole din satul Nadăş, judeţul Arad, a fost total schimbată de Judecătoria Balş, în septembrie 2017. Astfel, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că testamentul prin care familia Colţeu a moştenit satul este fals, Judecătoria Balş, din judeţul Olt, a admis cererea de revizuire a sentinţei Judecătoriei Ineu, prin care familia Colţeu a primit satul Nadăş.

Această cerere de revizuire a fost înaintată de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Arad, iar judecătorii bălşeni au decis că sentinţa de la Ineu, din anul 2006, este greşită, astfel că au modificat-o complet.

Decizia Judecătoriei Balş nu a fost definitivă, putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Olt. Această instanţă din urmă a decis retrimiterea dosarului la Balş pentru a fi rejudecat.

În 2006, Judecătoria Ineu a admis o plângere a soţilor Viorica şi Mihai Colţeu prin care se cerea anularea unor hotărâri din 2005 ale Comisiei judeţene şi Comisiei locale Tauţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Instanţa a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate în natură pentru suprafaţa totală de 8.762 hectare de teren şi pădure, împreună cu clădirile sau alte construcţii aflate pe acestea.

Iniţial, atât Comisia locală Tauţ, cât şi Comisia judeţeană Arad au respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate privată formulată de soţii Colţeu.

În anul 2009, familia Colţeu a intabulat suprafaţa de aproape 9.000 de hectare din Nadăş, aproape tot extravilanul satului, dobândită în instanţă. În 2014, DNA Timişoara a descins la două cabinete notariale din Arad şi la un ocol silvic din satul Nadăş, care aparţine familiei Colţeu.

În iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă contestaţiile în dosarul în care Curtea de Apel Timişoara a desfiinţat, la sfârşitul anului 2016, mai multe documente de moştenire a celor aproape 8.800 de hectare de terenuri de teren şi pădure care aparţin satului Nadăş.

Localnicii din Nadăş au susţinut mereu că familia Colţeu a obţinut de la stat terenuri la care nu ar fi avut dreptul pentru că ar fi falsificat documentele de moştenire.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile să participe la workshop-ul „New trends in welding sector”

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului 101143944 - COVE-WENDT - ERASMUS-EDU-2023-PEX-COVE, cu denumirea: Centre of Vocational Excellence...

ARGATU și Puya se aud live în acest weekend la Iulius Town, în cadrul urban.TM CONNECT #1, eveniment dedicat culturii urbane

Pregătește-te pentru un weekend memorabil, plin de energie și creativitate! Puya, ARGATU, MCs UNITED și BKB' se vor auzi live în Iulius Town,...

Citește și :