„Nici un om nu va muri de frig”! Zeci de oameni fără adăpost au fost găzduiți de Centrul Social de Urgență din Timişoara

934

Începând cu noaptea de 5 ianuare, când termometrele au indicat peste -10 grade, zeci de oameni ai străzii au fost nevoiți să ceară ajutor. Pentru a nu îngheța de frig, sub cerul liber, oamenii fără adăpost au bătut la ușile Centrului Social de Urgență, singurul din Timișoara. În cadrul acestuia, oamenii străzii au primit o masă caldă, un pat călduros, dar și o igienizare completă, plus haine noi, curate.

Adăpostul a fost nevoit să suplimenteze camerele cu saltele pentru dormit, deoarece a depășit numărul maxim de persoane acceptate. Centrul aflat pe str. Telegrafului are o capacitate ce permite găzduirea a 54 de persoane. Pentru a nu-i lăsa pe oameni să moară de frig pe străzile Timișoarei, centrul a suplimentat numărul de saltele, pături și perne pentru cei nevoiași. Cu toate acestea, reprezentanții spun că tot nu fac față numărului mare de oameni ai străzii. Astfel, conducerea a fost nevoită să mai deschidă un centru pe str. Învățătorului, care găzduiește în acest moment 42 de persoane.

”Noi ne luăm angajamentul și promitem că nici o persoană de pe stradă nu va îngheța de frig în zilele care urmează. Indferent de numărul acestora, vom face tot posibilul și îi vom primi. De asemenea am vorbit și cu alte centre sociale din Timișoara, să suplimenteze locurile cu câteva saltele. Rugăm timișorenii să nu ezite și să apeleze la 112 în cazul în care cunosc situaţii de persoane ale străzii fără adăpost. Noi primim pe toată lumea. Doar cei care chiar refuză să vină nu pot fi obligați. Restul vin ei, îi găsim noi sau cu ajutorul timișorenilor”, transmite Marius Murariu, șeful centrului.

În cele două centre, oamenii străzii pot rămâne timp de 30 de zile. Pe parcursul acestora, ei au parte atât de condiții bune pentru un trai decent, cât și de consultație medicală generală, consiliere sau ajutor în găsirea și întocmirea actelor de identitate. Totodată, cei care vor să își depășească condiția și să revină la o viață normală, au tot sprijinul echipei, din cadrul Centrului Social de Urgență. Mesele calde și acoperișul deasupra capului nu le vor lipsi în zilele geroase ale lunii ianuarie.

Până în acest moment spitalele din Timișoara nu au înregistrat nici un deces din cauza frigului, în rândul oamenilor fără adăpost. Nici cei de la ISU Banat nu întâmpinat situații critice, în ceea ce privește oamenii străzii. În zilele ce urmează se anunță temperaturi tot mai scăzute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.