Nervii șoferilor puși, din nou, la încercare! Ce se întâmplă pe Bulevardul Liviu Rebreanu.

190

Bulevardul Liviu Rebreanu intră şi el în reparaţii luna aceasta. Din 14 aprilie, muncitorii ies pe teren, aşa că şoferii se vor lovi de restricţii. Autorităţile nu anunţă şi o dată de finalizare a lucrărilor, totul depinzând de vremea de afară şi de mobilizarea firmei care repară asfaltul crăpat şi denivelat.

Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță introducerea următoarelor restricții pe bd. Liviu Rebreanu pe tronsonul cuprins între Calea Șagului și Calea Martirilor.

Sensul de deplasare Calea Șagului – Calea Martirilor: – se interzice virajul la stânga de pe bd. Liviu Rebreanu înspre str. Hebe.

Se interzice virajul la stânga de pe bd. Liviu Rebreanu înspre str. Cosminului. Pe acest sens de deplasare, relațiile de stânga se vor putea efectua la intersecția bd. Liviu Rebreanu cu str. Brâncovreanu, respectiv cu str. Drubeta.

Sensul de deplasare Calea Martirilor – Calea Șagului: – se interzice virajul la stânga la intersecția bd. Liviu Rebreanu cu str. Salcâmilor. Relația de stânga interzisă se poate realiza prin viraj la dreapta pe str. Cosminului, str. Eneas, str. Salcâmilor.

Se interzice virajul la stânga la intersecția bd. Liviu Rebreanu cu str. Ulpia Traiana. Relația de stânga interzisă se poate realiza prin viraj la dreapta pe str. Drubeta, str. Eneas, str. Ulpia Traiana.

Se interzice virajul la stânga la intersecția bd. Liviu Rebreanu cu str. Gh. Ranetti. Relația de stânga interzisă se poate realiza prin viraj la dreapta pe str. Hebe, str. Eneas, str. Gh. Ranetti.

1 COMENTARIU

  1. cum se mai poate intra pe str diaconu coresi? pentru cei care locuiesc intre calea martirilor si observatorul astronimic? pur si simplu nu mai ai nici o varianta normala

LĂSAȚI UN MESAJ