5.1 C
Timișoara
vineri 6 decembrie 2024

Mircea Lucescu, interviu spectaculos în Gazzetta dello Sport. Cine câștigă Serie A în acest sezon?

Mircea Lucescu rămâne un nume atractiv pentru jurnaliștii publicațiilor din străinătate. Recent, antrenorul român a acordat un interviu prestigiosului ziar italian Gazzetta dello Sport în care a vorbit despre șansele la câștigarea titlului din Serie A.

Antrenorul român mizează pe Inter și în noul sezon, după ce echipa a acumulat multă experiență în stagiunea precedentă, când a ajuns până în finala Champions League, unde a fost învinsă de Manchester City.

„Inter a jucat recent finala Champions League, a început bine și este favorită pentru titlu. S-a schimbat mult, au pierdut câțiva jucători buni, dar încă îl are pe Mkhitaryan, protejatul meu, un mijlocaș inteligent și excepțional. De asemenea, Lautaro este fantastic, un mare talent și acum este și un lider. Știe să își ajute foarte mult colegii”, a spus Mircea Lucescu pentru Gazzetta dello Sport.

Antrenorul lui Dinamo Kiev a vorbit și despre echipele care îi pot pune probleme lui Inter în noul sezon. Le-a evidențiat pe AC Milan și Juventus Torino, în timp ce lui Napoli, campioana din sezonul precedent, nu îi mai acordă mari șanse.

„Dintre rivale, îmi place AC Milan. Atenție și la Juventus! A nu avea meciuri în cupele europene poate fi un avantaj care nu trebuie subestimat. Napoli cred că va avea ceva probleme. Când schimbi antrenorul nu este ușor. Ca jucător nu poți să te adaptezi imediat la astfel de schimbări”, a mai spus Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu are o experiență vastă în fotbal, iar analiza sa este confirmată și pe site-urile care oferă ponturi pariuri, pe care Inter Milano este considerată echipa cu cele mai mari șanse la câștigarea titlului, urmată de AC Milan. Cursa pentru Scudetto este lungă și pasională, astfel că noul sezon se anunță unul extrem de interesant.

Inter Milano și AC Milan au început în forță

După disputarea primelor trei etape din Serie A, Inter Milano și AC Milan au acumulat punctaj maxim. S-a remarcat în special forma lui Inter, care a marcat de opt ori și nu a primit niciun gol. AC Milan are tot opt goluri marcate, dar a încasat două. Juventus, în schimb, este pe locul 3, cu 7 puncte, la egalitate cu revelația Lecce. Dintre echipele de top, AS Roma a avut un start de coșmar, cu un singur punct acumulat în primele trei runde.

Inter a început noul sezon cu o victorie acasă cu Monza, scor 2-0, iar apoi a reușit același scor în deplasare la Cagliari. În ultima rundă, în ceea ce în mod teoretic a fost cel mai dificil meci din startul sezonului, Inter a spulberat-o pe Fiorentina cu 4-0.

De partea cealaltă, AC Milan a câștigat în runda inaugurală în deplasare cu 2-0 la Bologna, s-a impus acasă cu 4-1 contra lui Torino, iar apoi a trecut de AS Roma în deplasare, scor 2-1.

Un meci foarte interesant va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 19:00, între Inter Milano și AC Milan. Va fi duelul primelor clasate, dar și unul al orgoliilor, ținând cont că echipele se cunosc atât de bine, inclusiv din Champions League.

https://www.youtube.com/watch?v=9YpEtf0qW98

Mircea Lucescu are experiență în fotbalul italian

Legătura dintre Mircea Lucescu și fotbalul italian este una simplă. Antrenorul român a pregătit mai multe echipe din Peninsulă și rămâne în permanență conectat la fotbalul din această țară. În 1990, după un mandat de cinci ani la Dinamo, Lucescu a încercat prima sa experiență în străinătate la Pisa. Un sezon mai târziu a preluat-o pe Brescia din Serie B și a promovat după doar un an în prima ligă. A retrogradat, iar în 1995 a fost demis, dar apoi a fost readus la echipă. În perioada petrecută la Brescia, Lucescu a antrenat mai mulți jucători români, printre care Hagi, Răducioiu, Mateuț, Sabău și Lupu.

În iulie 1996, Lucescu s-a întors în Serie A, la Reggiana, dar a rezistat doar câteva luni înainte să fie demis. Ultima experiență a lui Lucescu în Italia este pe banca lui Inter Milano. A fost numit antrenor în decembrie 1998, a ajuns în sferturile de finală din Champions League, dar a intrat într-un conflict cu Ronaldo și a fost demis în martie 1999. De atunci, el a mai antrenat Rapid, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk, Zenit Sankt Petersburg, naționala Turciei și Dinamo Kiev.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Decizie ISTORICĂ CCR: S-a anulat Primul tur al alegerilor prezidențiale! Perioada în care sunt reprogramate

Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor vineri, după o ședință care a durat mai bine de 5 ore. Decizia a fost luată în...

VIDEO | Un învățător din Timiș a fost snopit în bătaie de doi indivizi, chiar în curtea școlii unde preda

Un învățător dintr-o localitate timișeană a fost snopit în bătaie de doi tineri. Aflat la școală, bărbatul l-a pus la colț pe fratele lor...

Citește și :