Migranţi ilegali opriţi la frontiera cu Ungaria

34

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, în urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale desfăşurată în zona de responsabilitate, au reţinut cinci persoane de sex masculin, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre frontiera cu Ungaria. Întrucât cei cinci bărbaţi nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, doi adulţi în vârstă de 23, respectiv 24 de ani şi trei minori cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani. Aceştia au declarat faptul că intenţionau sa ajungă într-un stat din vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun.

Alte trei persoane de sex masculin, pasageri într-un autoturism care circula în regim de taxi, au fost depistate în data de 26.01.2020, în jurul orei 19:10, de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, pe comunicaţia Arad-Variaşu Mic. Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în apropierea frontierei de stat, au fost transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetari.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele sunt cetăţeni din Algeria, cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră. În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura scoaterii din zona de responsabilitate a acestora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.