Ne place al naibii de mult sloganul Mica Vienă, atunci când vorbim de mândra noastră Timișoară, ca bănățeanul fălos care se tot lovește cu cărămida-n piept de câte ori are ocazia. Numai că s-ar putea să rămânem cu cărămida sfărâmată și cu pieptul bătătorit de atâtea lovituri, multe dintre ele fără rost. Bunăoară citeam că edilii se laudă cu un oraș cu piețe reabilitate, cu tot mai multe străzi pietonale prin centrul urbei și cu o zestre de clădiri istorice, de patrimoniu, demnă de invidiat pentru orice oraș al României: peste zece mii. Vorbim despre clădiri construite în perioada în care Banatul era parte componentă a Imperiului Austro-Ungar, perioadă de înflorire urbanistică a Timișoarei, în stilul vienez, de unde vine și sloganul Mica Vienă.

Acum vine însă partea ”cu cântec” în toată povestea. Din zesterea asta frumoasă de peste zece mii de clădiri de patrimoniu, cu care se tot laudă edilii, mai puțin de unu la sută sunt într-adevăr puse la punct, spre încântarea turiștilor care ne vizitează orașul în număr tot mai mare, de la un an la altul. Adică aproape toate clădirile istorice din Piața Unirii, câteva de pe străduțele din zona centrală și firav, pe ici pe colo, în Piața Traian și prin Iosefin. În Piața Operei le ”luăm ochii” vizitatorilor cu Catedrala, cu sediul Rectoratului de la Politehnică, cu clădirea Teatrului Național (cu o fațadă diferită de cea originală) și cu zona verde, care să abată atenția de la palatele din centrul orașului, clădiri monumentale, cu o arhitectură deosebită dar neîntreținute. Și în centru e totuși bine.

Mergeți să admirați clădirile superbe ale orașului din zonele istorice (Iosefin, Cetate, Fabric), unde riști să te trezești cu bucăți de tencuială din ornamentele de pe fațade, în cap. Edilii se lamentează de ani buni că nu pot face nimic, că legea nu le dă voie să refacă fațadele clădirilor de patrimoniu cu fonduri de la bugetul local, că proprietarii care lasă clădirile în ruină nu pot fi trași la răspundere sau măcar ajutați de primărie să-și refacă fațadele și alte scuze care să le mascheze de fapt neputința. Și aici mă refer la toți edilii care s-au perindat după 1990 la conducerea Timișoarei. Niciunul din ei nu a venit cu o soluție practică pentru a pune în valoare zestrea edilitară a orașului, pe care-l vrem totuși Capitală Europeană a Culturii peste nu mulți ani. Niciunul nu a citit cu atenție legea care există și care-ți dă voie să pui umărul la refacerea clădirilor istorice ale orașului.

Toți primarii Timișoarei de după 1990 arată cu degetul spre Capitală. Adică toate relele de acolo se trag. Nu din nepăsarea noastră. Ne împiedică Bucureștiul să ne punem în valoare clădirile de patrimoniu pentru că ”noi vrem dar nu putem”. Nu căutăm soluții pe plan local, le așteptăm pe cele gândite și elaborate la ”centru” pentru că acolo se știe mai bine de ce avem noi nevoie. Ne place să ne comparăm cu Viena dar dacă s-ar putea să vină austriecii și să ne întrețină clădirile, în baza sloganului ”Mica Vienă”, ar fi extraordinar.