Mesaje șocante găsite în telefonul unei fete care și-a pus capăt zilelor la doar 15 ani

479
sursa foto: adevarul.ro

Georgiana Denisa Unchiaşu, în vârstă de 15 ani, din localitatea vâlceană Oteşani, a fost dată dispărută în urmă cu o săptămână de către părinţi. Vineri, adolescenta a fost găsită spânzurată într-o pădure din localitate.

În urma anchetei demarate în acest caz, a audierilor tuturor martorilor: familie, rude, prieteni, au ieşit la iveală amănunte terifiante despre viaţa trăită în promiscuitate a Georgianei, în ciuda vârstei fragede, despre calvarul pe care-l trăia în fiecare zi, dar şi mesaje descoperite pe telefon în care fata îşi acuza tatăl de viol.

Surse din anchetă  au dezvăluit pentru „Adevărul“ că au aflat cum a decurs, în mare parte, ultima zi din viaţa Georgianei Unchiaşu. Astfel, sâmbătă, 9 mai, Suzi, aşa cum o cunoşteau cei din localitate, a cerut voie mamei sale să meargă să cumpere o îngheţată şi nu s-a mai întors. A plecat de fapt la o întâlnire cu o vecină, al cărei prieten venise la ea dintr-o localitate învecinată, deşi era stare de urgenţă din cauza pandemiei de coronavirus.

Acesta a convins o cunoştinţă, un bărbat căsătorit, cu trei copii acasă, să-l ducă până în Oteşani, cu maşina, sub promisiunea că-i va găsi şi lui o fată.

Ulterior, acesta din urmă a încercat să-i convingă pe poliţişti că el nu s-ar încurca, la vârsta lui, cu un copil, dar faptele spun cu totul altceva. Cei patru s-au dus pe deal, într-o zonă ferită de ochii lumii, aproape de comuna Tomşani şi au început să consume alcool. Li s-au alăturat încă doi tineri, din care unul era fost amic al Georgianei, iar ce a urmat, este lesne de înţeles. Nu este însă clar de ce Georgiana nu s-a întors apoi acasă: „Probabil de frică, pentru că era bătută des de tatăl ei, mai ales când acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, susţin sursele adevarul.ro.

Anchetatorii au descoperit însă că Georgiana era un copil extrem de inteligent, care intrase la liceu, în Horezu, cu o medie foarte bună şi care a terminat opt clase cu peste 9,60.   Acasă însă trăia o viaţă de coşmar, mai spun sursele citate: „Vecinii au povestit că era crunt bătută. Toată lumea ştia. Părinţii justificau acest lucru prin faptul că era o cauză pierdută… Prietenelor ei le-a povestit că a fost violată de tată. Acasă, dormeau toţi patru într-un singur pat…”

În plus, în telefonul fetei au fost descoperite mesaje în care ea povestea unui amic faptul că a fost violată de tată şi că mama ştia despre acest lucru, dar nu are ce să facă. Se pare că şi alţii mai ştiau despre calvarul pe care-l trăia adolescenta din cauza părinţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.