Medicii de familie din Banat au cerut, la Arad, majorarea veniturilor

417

Președintele Societății de Medicina Familiei din județul Caraș-Severin, dr. Daniel Popovici, a susținut, sâmbătă, la o dezbatere, că medicii de familie au venituri mult prea mici și sunt nevoiți să facă o a doua specializare, după ce au constatat că salariul de rezident e mai mare.

„CNAS ar trebui să majoreze veniturile medicilor de familie pentru că, în prezent, veniturile acestora sunt mult prea mici față de necesar și nu sunt deloc atractive. Spre exemplu, unii dintre medicii de familie fac o a doua specialitate, întrucât au constatat că salariul de rezident este mai mare decât veniturile unui medic de familie”, a susținut dr. Daniel Popovici la dezbaterea „Finanțarea medicinei primare — importanță și necesitate prezentă. Măsuri și perspective”, desfășurată la Universitatea de Vest ‘Vasile Goldiș’ din Arad.

Mai mulți dintre cei prezenți la dezbatere au ridicat problema lipsei de medici specialiști în acest domeniu. Conform statisticilor prezentate la discuții, 26% dintre localitățile din țară nu au în prezent medic de familie.

Dr. Daniel Popovici consideră că veniturile mici sunt motivul pentru care foarte multe posturi de medic de familie nu sunt ocupate în țară.

El a arătat că în Caraș-Severin sunt activi 165 de medici de familie, dintre care se vor pensiona în următorii cinci ani circa 80, dând ca exemplu orașul Reșița, unde sunt 10 posturi libere și în ultimii ani a fost depusă o singură cerere.

În cursul discuțiilor au fost abordate diferite probleme cu care se confruntă medicii de familie, participanții susținând că aceștia trebuie să aibă o colaborare profesionistă cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate.

A mai fost abordată problema centrelor de permanență — foarte utile cu deosebire în mediul rural, introducerea unor asigurări de sănătate diferențiate prin pachetele de servicii oferite; găsirea de soluții pentru decontarea unor servicii prestate la domiciliile bolnavilor de către medicii de familie, servicii plătite de către CNAS unor firme de profil.

Dezbaterea publică a fost organizată de Societățile de Medicina Familiei din Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, alături de Consiliul Local Civic Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.