Medic din Timișoara, în arest!

1028

Medicul Eugen Silviu Poşiar, şeful Secţiei Medicină Internă la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă Timişoara, acuzat că a luat mită de la zeci de angajaţi ai Penitenciarului Arad, pentru a-i pensiona anticipat, a fost arestat preventiv, potrivit deciziei de joi a Tribunalului Timiş.

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, medicul Eugen Silviu Poşiar este acuzat de luare de mită şi de trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului, din luna noiembrie 2016, în rândul personalului Penitenciarului Arad s-au intensificat preocupările legate de încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare medicală, deoarece pensia era aproximativ egală cu venitul salarial. Astfel, în schimbul unor sume de bani, persoanele care doreau să se pensioneze în acest fel apelau la medicul Eugen Silviu Poşiar.

„În situaţia în care nu identifica afecţiuni ce puteau reprezenta un impediment în desfăşurarea activităţii profesionale a <solicitanţilor>, proceda la stabilirea unui diagnostic nereal (afecţiuni cardiace despre care afirma că nu pot fi stabilite cu exactitate pe fondul lipsei unei aparaturi performante, probleme pulmonare ori alte afecţiuni grave), acorda concedii medicale pe care le prelungea până la limita a 90 de zile, întocmea actele necesare programării în faţa comisiei de specialitate. Ulterior, în baza documentelor puse la dispoziţie, membrii comisiei declarau persoanele respective <apt limitat>, aspect care le permitea acestora să iasă la pensie”, arată procurorii.

În acest fel, până în prezent, ar fi beneficiat de pensionare înainte de împlinirea condiţiilor legale sau au iniţiat demersuri în acest sens un număr de peste 70 persoane din cadrul Penitenciarului Arad, care au vârste cuprinse între 40-48 ani.

DNA mai arată că, în acelaşi context, în perioada 26 septembrie – 15 octombrie 2018, medicul a primit de la două persoane sumele de 1.400 de euro şi 2.000 lei. De asemenea, a mai pretins de la alte două persoane sume neprecizate de bani pentru a-i determina pe membrii comisiei de expertiză din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă Timişoara să decidă clasarea acestora din motive medicale.

În urma percheziţiilor desfăşurate miercuri, în locuinţa medicului au fost găsiţi, în seif, peste 150.000 de euro.

Tribunalul Timiş a decis, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a medicului Poşiar.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.