6.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Măsuri speciale pentru transportatori, în Ordonanță Militară 4

Transportatorii care intră în țară trebuie să se supună unor măsuri noi. Acestea vor intra în vigoare în 31 martie, potrivit Ordonanței Militare anunțată duminica seara.

„La intrarea în țară, pentru protejarea propriilor familii, conducătorii
autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4
tone optează pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, în perioada dintre
curse, pentru una dintre următoarele modalități de protecție împotriva răspândirii
COVID-19:
a) carantinarea în spații puse la dispoziție de către angajator;
b) izolarea la domiciliu împreună cu toate persoanele cu care locuiesc/se
gospodăresc, sau singuri, în alt spațiu locativ disponibil;
c) carantinarea la cerere, în spațiile puse la dispoziție de autoritățile
administrației publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinării.
(2) Opțiunea pentru una dintre modalitățile prevăzute la alin. (1) se
materializează prin completarea, de către conducătorii autovehiculelor de transport
marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, a unei declarații pe
propria răspundere prin care își asumă una dintre cele 3 variante de carantinare/izolare.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și piloților de
aeronave și personalului navigant.
(4) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020”, stipulează documentul.
Transportatorii își pot continua munca și trebuie sa știe, atât cei din România cât și europenii, au la dispoziție trasee de tranzit speciale pe teritoriul țării noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :