Mașină lovită de tren, în vestul ţării. Șoferul a fost rănit

50

Un autoturism a fost lovit de un tren personal la o trecere la nivel cu calea ferată semnalizată, din zona localității Vinga, iar șoferul a fost rănit. Evenimentul a avut loc joi, în jurul orei 19.40, iar din primele cercetări rezultă că un bărbat de 48 de ani, din Mănăștur, conducea un autoturism pe DC 98, în localitatea Vinga, spre Mănăștur, iar în timp ce traversa calea ferată a fost acroșat de trenul Regio 3116.

Trenul, care circula dinspre Oradea, spre Timișoara, era condus de un bărbat de 54 de ani, din Timișoara. „În urma evenimentului a fost rănit conducătorul auto. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că nici conducătorul auto, nici mecanicul de tren nu consumaseră alcool“, a informat IPJ Arad.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.