Marius Craina, directorul Spitalului Județean din Timișoara, premiat pentru activitatea managerială

977

Marius Craina, directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara a fost premiat la Cluj pentru activitatea sa managerială. Gala Elitelor Medicale Transilvane, evenimentul la care managerul unității medicale a fost premiat, a avut loc vineri seara, la Cluj.

Anunțul a fost făcut chiar de directorul SCJUT, pe contul său de Facebook:

craina premiu”Dragii mei,

Aseară, la Cluj, în cadrul “Galei Elitelor Medicale Transilvane”, ediţia a III-a 2018, mi-a fost acordat premiul “Hipocrate” pentru întreaga mea activitate managerială de la Spitalul Clinic Județean de Urgență “ Pius Brînzeu” Timișoara. Acest eveniment de mare ținută, de departe cea mai importantă gală a primăverii din domeniul sănătății, a întrunit, poate, cei mai performanți medici, farmaciști, asistenți medicali, stomatologi și cele mai valoroase cadre universitare din România.

Pe aceasta cale, doresc să mulțumesc organizatorilor și tuturor membrilor din juriu, care s-au oprit asupra persoanei mele și au analizat rezultatele muncii mele de la Spitalul Clinic Județean de Urgentă Timișoara. Și, nu în ultimul rând, vreau să dedic acest premiu, care mă onorează dar, în același timp, mă și obligă să țin ștacheta sus, tuturor colegilor mei de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, atât personalului medical cât și non-medical, fără de care astăzi nu aș fi fost aici, în fața dumneavoastră. Această distincție este, fără nicio îndoială, rezultatul unui efort comun!

Vă mulțumesc din suflet! Este o adevărată onoare să fiu coleg cu voi!”, a scris medicul Marius Craina pe Facebook.

craina premiu1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.