Manelist, trimis în judecată pentru instigare la ură împotriva femeilor. Clipul incriminat are aproape 20 de milioane de vizualizări

265

Manelistul Dani Mocanu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, el fiind acuzat că a lansat în aprilie 2019 un videoclip pe canalul Youtube, în care incita la ură împotriva femeilor, transmite Agerpres.

„În data de 27.04.2019, inculpatul a încărcat pe platforma online Youtube un videoclip filmat şi montat anterior, prin intermediul căruia a instigat publicul larg la ură şi discriminare împotriva femeilor. La finalul lunii noiembrie 2019, videoclipul înregistra peste 18 milioane de vizualizări şi a generat venituri de aproximativ 34.000 USD, ce au constat în drepturi de publicitate aferente videoclipului”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Videoclipul respectiv se numeşte „Curwa” şi avea în ianuarie 2020 peste 20 milioane de vizualizări.

„O curwă dacă-ți iei, s-o ții în locul ei / Să n-o lași să gândească, să-i pui stop la idei / Să nu îi dai valoare decât ca la un câine / N-o duce la restaurant, ține-o în casă pe pâine”, este refrenul piesei.

Într-un răspuns dat unui comentator Dani Mocanu susține că: „Eu nu spun că nu trebuie să iubești femeia !!! Ba din contra. Dar în condițiile în care femeia își ia coarne te rog ascultă sfatul meu. Scoate câteva milioane din buzunar, cumpară o drujbă și taiei coarnele la nebună”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.