Lucrările necoordonate şi semafoare inutile gâtuie Timișoara

338

În urma necazurilor din circulația locală au fost o serie de luări de poziție. Unele mai vocale și nervoase, altele mai argumentate și mai calme. Disconfortul sporește de la o zi la alta. PSD are o nouă reacție la cea ce consideră că ar fără logică. Iată ce au de spus politicienii social-democrați:

Asistăm din nou, astăzi, împreună cu mii sau zeci de mii de timişeni la o situaţie care, conform standardelor europene, sfidează orice urmă de viaţă urbană civilizată.

Complet nefiresc şi inuman este ca şi în a doua zi lucrătoare după mini-vacanţa de 1 iunie şi a sărbătorilor de Rusalii, locuitorii oraşului Timişoara şi ai judeţului Timiş să aibă parte de un trafic auto „imposibil” la o temperatură de peste 25 grade celsius. Pe lângă faptul că „marea semaforizare” a produs efecte negative în ceea ce priveşte presupusa fluidizare a traficului auto, demararea unor lucrări pe unele dintre cele mai importante artere ale oraşului s-a făcut concomitent şi fără o planificare logică, fără ca administraţia Robu să ia în calcul haosul ulterior care a generat acum paralizarea completă a traficului auto în municipiul Timişoara.

Este de neacceptat ca un conducător auto să străbată oraşul Timişoara dintr-un capăt în altul în aproximativ 100 de minute, iar tronsoane de drum cum ar fi Strada 20 Decembrie 1989, Strada Gheorghe Lazăr, Strada Oituz, Calea Dorobanţilor, Calea Torontalului, Calea Girocului, Calea Aradului etc, să fie complet blocate.

Cele mai importante treceri pe sub calea ferată din oraş, respectiv cele de la străzile Jiul şi Popa Şapcă, închise pentru lucrări în aceeaşi perioadă de timp, au provocat un dezastru, atât ieri cât şi astăzi, chiar şi în ceea ce priveşte traficul mijloacelor de transportul în comun şi au întins la maxim nervii şoferilor şi ai cetăţenilor care au utilizat transportul în comun.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.