Lucrări pe bani europeni oprite la Reşiţa, din cauza deranjului provocat de firma de construcţii

199

Reşiţenii au mai mult de suferit de pe urma unui proiect pe fonduri europene. Deşi prin programul POS Mediu viaţa locuitorilor ar fi trebuit să fie îmbunătăţită, programul vizând modernizarea şi extinderea reţelei de apă şi canal le face traiul de nesuportat. Asta pentru că firma de construcţii tergiversează lucrările şi deranjul lăsat în urmă este unul mare. Societatea a fost deja somată de reprezentanţii Primăriei Reşiţa să urgenteze lucrul.

„Având în vedere tergiversarea lucrărilor de refacere, disconfortul produs și, nu în ultimul rând, potențialul pericol la adresa siguranței cetățenilor, autoritatea publică locală a avertizat în repetate rânduri, atât verbal cât și în scris, atât constructorul cât și beneficiarul, asupra faptului că lucrările sunt în întârziere, nefinalizate și nerefăcute zonele afectate de lucrări. De asemenea, au fost întocmite sancțiuni contravenționale. În momentul de față, constructorii au fost notificați privind faptul că municipalitatea nu va mai elibera alte permise de spargere până nu se iau toate măsurile de finalizare a lucrărilor demarate pe raza municipiului Reșița”, transmit reprezentanţii Primăriei Reşiţa.

Lucrările cu pricina au fost începute de aproximativ o lună pe strada Făgăraşului şi constau în înlocuirea unei țevi colmatate. O problemă semnalată de oameni este o groapă adâncă de aproximativ 2 metri care pune în pericol viața celor ce locuiesc sau trec prin zona respectivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.