17.2 C
Timișoara
miercuri 8 mai 2024

Lovitură pentru sute de mii de români! Taxele pentru eliberarea permisului auto și a certificatului de înmatriculare au crescut semnificativ

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a anunțat că a aplicat o majorare pentru două dintre taxele pe care le percepe în mod uzual pentru obținerea unor documente oficiale.

Taxa pentru eliberarea permisului de conducere a crescut cu 30% de la 68 lei la 89 lei, în timp ce taxa pentru eliberarea certificatului de înmatriculare a crescut cu 32% de la 37 lei la 49 lei.

Această majorare vine în condiţiile în care tarifele erau neschimbate din 2009, şi este pusă pe seama inflaţiei. În România, se înmatriculează, anual, circa 1 milion de maşini.

Noile tarife au intrat în vigoare din 17 iunie, însă DRPCIV menționează că persoanele care au achitat taxele înainte de această dată au la dispoziție 30 de zile pentru a le folosi fără să plătească în plus.

„Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care au achitat taxele aferente eliberării permisului de conducere şi/ sau a certificatului de înmatriculare anterior datei de 17.06.2020, se acordă un termen de graţie de 30 de zile calendaristice pentru utilizarea acestora la vechiul tarif, fără plata diferenţelor de preţ.

După expirarea celor 30 de zile, cetăţenii care au achitat taxele anterior datei de 17.06.2020 vor achita şi diferenţa de preţ existentă între tarifele practicate până la data de 17.06.2020 şi cele în vigoare după această dată”, precizează comunicatul DRPCIV.

DRPCIV a reluat la începutul lunii iunie și activitatea de examinare pentru obținerea permisului auto, inițial cu probele practice rămase restante, și apoi cu probele teoretice.

Piaţa auto din România a înregistrat o scădere de 33% în primele cinci luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2019, deşi la nivelul lunii mai, prin cele 8.609 de autovehicule înmatriculate (din care 7.067 de autoturisme), a fost consemnată o creştere de 63,4% de la o lună la alta, reiese din analiza publicată de Asociaţia Producătorilor de Importatorilor de Automobile (APIA).

Conform statisticii, în intervalul ianuarie – mai 2020, topul general pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de Dacia, cu 11.966 de unităţi, urmată de Volkswagen – cu 3.971 de unităţi, Renault (3.618), Skoda (3.272), Ford (3.203) şi Hyundai (2.794).

În ceea ce priveşte segmentul autoturismelor, s-a înregistrat o scădere de 31,5% a vânzărilor la cinci luni, comparativ cu intervalul similar din anul anterior, în timp ce raportat la perioada mai 2020 vs mai 2019, declinul a fost de 45%. În acest context, Dacia a avut cele mai multe unităţi vândute (10.973, -37,7% şi cotă de piaţă de 28,2%).
Sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :