1.2 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Liberalii vor să facă ,,curățenie” de pesediști în Timiș! Ce schimbări urmează să aibă loc în instituțiile de putere locale

Schimbările de la vârful instituțiilor din județul Timiș  continuă, la comanda PNL. Nimic nou, pentru că aflasem deja care este trend-ul de la liderul liberalilor din Timiș, Nicolae Robu, căruia i se pare normal ca managerii să fie înlocuiți, indiferent de performanță, ci numai pe criterii politice. După ce a fost înlocuit prefectul județului, anul trecut, și managerul de la Spitalul Județean Timișoara, anul 2020 a adus noi șefi pentru instituții-cheie din județ. Aura Danielescu, propulsată în funcția de inspector general la Inspectoratului Școlar Timiș de PSD, a fost înlocuită de fostul democrat- liberal, acum liberalul Marin Popescu. Dar lista e mai lungă și membrii PNL se chinuie să găsească pârghiile pentru a o pune în practică.

Cea mai nouă schimbare, în plină pandemie, stârnește critici

Ultima schimbare a unui manager a survenit chiar la începutul acestei săptămâni. Fără prea multe explicații, directorul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a fost schimbat din funcție. Astfel, în locul Voichiţei Lăzureanu a venit directorul medical Cristian Oancea. Lăzureanu i-a luat, la rându-i, locul acestuia. Decizia a venit de la Ministerul Sănătății, în plină pandemie de coronavirus. Mandatul fostei manager expira în curând, dar și noul șef a primit funcția fără un concurs. Acesta se va organiza, dar nimeni nu știe când.

Rocada comandată de PNL a stârnit imediat critici din partea PSD Timiș, care acuză liberalii că au doar interese politice. Vă amintim că în acest spital au fost vindecați peste 450 de pacienți infectați cu Sars-Cov-2 și nu au existat aici probleme de gestionare a pandemiei. Totuși, schimbarea s-a dorit. Și s-a produs.

„Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, considerat cel mai eficient spital din România în lupta cu epidemia de Covid-19, cu cele mai multe cazuri de pacienți vindecați, a fost schimbat din funcție pe criterii strict politice. În plină pandemie, liberalii au prins momentul să-și instaleze în funcție omul, demonstrând că interesele lor sunt mai presus de orice altceva. Deși ultimele două luni au arătat o gestionare impecabilă a spitalului, managerul trebuia schimbat pentru că așa au decis ordinele de partid. Cum ar fi fost ca, măcar de această dată, să primeze interesele cetățeanului, ale pacienților? Din păcate, sarabanda liberală este fără oprire. Tupeu, japcă, sfidare și demagogie sunt singurele atitudini ale celor care guvernează astăzi.

Liberalii demonstrează din nou că meritocrația pe care tot o invocă este doar un slogan electoral menit să arunce praf în ochii oamenilor. În spatele acesteia, singurele interese sunt tunurile, licitații, achiziții și contracte cu dedicație, numirea oamenilor lor în posturi de conducere cu orice preț și minciuna instituționalizată. Bătutul cu cărămida în piept, de cât sunt de implicați și de cum se preocupă de binele public, este o simplă gargară ieftină pe care o toarnă ca să-și acopere incompetența și adevăratele intenții.

Cazul schimbării managerului de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara este dovada clară că, indiferent de cât de bine merge treaba, dacă nu e omul lor la conducere, e degeaba. Asta este o palmă dată instituției medicale în sine, o sfidare pe față, un gest de exhibiționism politic grobian. Atâta știu liberalii și atâta pot: schimbări de dragul interesului. Pentru că de schimbările de dragul schimbării au depășit faza demult”, este poziția PSD Timiș.

Urmează noi schimbări…

Știam deja că Nicolae Robu vrea să pună în fruntea instituțiilor-cheie din județ oameni din echipa sa. S-a vehiculat, încă din decembrie, o listă lungă de schimbări. Mai multe surse din scena politică timișeană susțin că liberalii se gândesc să își pună propriii oameni la conducerea Aeroportului Internațional „Traian Vuia”, condus acum de social-democratul Dan Idolu, la Casa de Pensii, la Garda de Mediu sau la Inspectoratul de Stat în Construcții. Nu este un secret că Primăria Timișoara este într-un adevărat război cu ultimele două instituții, pe care le critică mereu că nu-și fac treaba și doar îi pun lui bețe în roate în planul său de „dezvoltare în forță”.

Ultimele informații arată că și la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate se va produce o schimbare la vârf. În locul lui Victor Dumitrașcu va veni, foarte curând, liberalul Ciprian Bogdan. Dumitrașcu este la conducerea CJAS Timiș de trei ani, mai exact din mai 2017.

Ciprian Bogdan face parte din PNL Timiș din 2001 și a avut mai multe funcții în domeniul sănătății. Acesta are 41 de ani și a terminat Facultatea de Medicină din Timișoara. Între 2006 și 2007 a fost manager la o companie farmaceutică, iar între 2007 și 2009 a fost manager al Spitalului Clinic CFR Timișoara. De asemenea, între 2012 și 2013 a fost șeful Spitalului Județean din Timișoara. Numele lui a fost vehiculat pentru candidatura la șefia Consiliului Județean Timiș, când vor fi alegeri.

Liderul PNL Timiș are planuri și pentru instituția care se pare că îl deranjează cel mai mult: Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. Unele surse spun că se dorește insistent „mazilirea” lui Sorin Predescu, actualul director. Locul lui ar urma să fie luat de Simion Moșiu, actual consilier local în Timișoara din partea PNL. Acesta este absolvent al Politehnicii Timișoara, Facultatea de Arhitectură.

Schimbarea care a stârnit proteste

Schimbarea care a dus la proteste a fost cea a de la nivelul conducerii Spitalului Județean Timișoara. S-a petrecut cu puțin timp înainte de declanșarea epidemei de coronavirus. Locul social-democratului Marius Craina a fost luat de tânărul Raul Pătrașcu, fost consilier pe probleme de sănătate al lui Dacian Cioloș. Potrivit Platformei România 100, Raul Pătrașcu este absolvent al Universității Yale, cu diplomă de licență în chimie, și al Universitatății de Vest din Timișoara, cu diplomă de master în fizică. În timpul facultății, a fost preocupat de cercetarea medicală privind cancerul, colaborând cu specialiști importanți din centre de cercetare și spitale precum Johns Hopkins și Yale-New Haven Hospital. După absolvire, a fost consultant pentru fondul de investiții al firmei de consultanță McKinsey & Company. De asemenea, a oferit servicii de consultanță ONG-urilor și entităților corporative, cum ar fi The Journal of Young Investigators, Laboratorium sau Asociația Salvați Copiii.

De asemenea, Raul Pătrașcu a fost consilier de stat în domeniul politicilor de sănătate la Cancelaria primului-ministru Dacian Cioloș. În prezent, Pătrașcu face parte din echipa de cercetare a noului Centru de Medicină Genomică de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Imediat după schimbare, zeci de angajați ai Spitalului Județean Timișoara au protestat, timp de două zile, în fața unității sanitare. Oamenii spuneau că nu înțeleg de ce Ministerul Sănătății a ales să schimbe un manager performant cu un tânăr de 30 de ani, a cărui experiență nu o cunosc. Mai mult, angajații spuneau atunci că noul manager nu are abilitățile necesare pentru a conduce cea mai mare unitate spitalicească din vestul țării. Oamenii au decis să trimită la București, la Ministerul Sănătății, o scrisoare deschisă prin care cer revenirea asupra deciziei de schimbare a conducerii unității sanitare.

A urmat apoi ca angajații să creeze și o Petiție Online pentru a cere continuarea mandatului lui Craina la șefia unității sanitare.

„Dorim ca dl Prof. Craina Marius să rămână Managerul SCJUPBT. Ne dorim continuitate la ce a construit dânsul în cei cinci ani, ne dorim siguranță și normalitate, așa cum au fost în acești ani de mandat”, scria în petiție.

Cerințele lor nu au fost luate în seamă.

După atâtea controverse, liderul PNL Timiș, Nicoale Robu, a dat explicații privind schimbarea managerului Spitalului Județean din Timișoara. Acesta susține că Raul Pătrașcu este la fel de competent. Mai mult, liberalul spunea că i se pare normal ca partidul de la guvernare să numească șefii interimari în instituțiile publice până la concursuri, așa cum s-a întâmplat în cazul Craina.

„Eu am avut o bună colaborare cu domnul Craina. Eu îl vorbesc de bine. Știu că ar fi fost desemnat candidat pentru Primăria Timișoara din partea PSD, dar eu îl vorbesc de bine. Domnul Craina a ocupat cu titlu de interimar postul în ultima vreme. Numirile interimare se fac de puterea politică a momentului. S-a schimbat puterea. Nu vi se pare normal ca noua putere, pentru a-și respecta promisiunile, să-și promoveze oamenii? Când vor fi concursuri, ele se vor organiza conform legii. Când se fac numiri, ele se fac din echipa câștigătoare. Este o altă echipă. Cum să fie reprezentantul Guvernului Orban în teritoriu aceeași persoană care a reprezentat Guvernul Dăncilă în teritoriu?! Este un altul (n.r.: la Spitalul Județean), la fel de bun, care face parte din echipa noastră. Ce vi se pare anormal?!”, a declarat Nicolae Robu.

Schimbările au început cu prefectul de Timiș, Eva Andreaș, numită în funcție de PSD. Aceasta a fost înlocuită, la finalul anului trecut, de Liliana Oneţ, fost subprefect al județului. Lista de schimbări continuă, dar liberalii nu vor să-și prezinte public intențiile sau motivele.

Alte subiecte :

Ciudățeniile Banatului. Episcopia românească de la Vârșeț (Serbia) are sediul la Deta (România)

Pentru cei ce încă mai au vii în memorie unele amintiri din școala generală nume ca „Dacia Felix” le amintește de...

Sunetul fanfarelor se va auzi de Florii

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul...

Citește și :