20.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Legenda Phoenix, sfâșiată și azi de orgolii insurmontabile! Doi foști lideri ai trupei au refuzat să participe la concertul aniversar de mâine, din Parcul Rozelor

Concertul aniversar Phoenix – 60 va avea loc marţi, 2 august, în Parcul Rozelor din Timişoara. Mircea Baniciu şi Josef Kappl nu vor fi alături de Nicu Covaci.

La începutul anului, Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, a anunţat reunirea în formula de aur, în cadrul evenimentelor prilejuite de împlinirea a 60 de ani de la înfiinţare.

Covaci spunea atunci că a îngropat securea războiului şi că s-a împăcat cu Mircea Baniciu, Josef Kappl, Mani Neuman şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, foşti membri ai trupei, cu care s-a aflat în conflict deschis de foarte mulţi ani. Intenţiile au fost frumoase, însă la primul eveniment major din 2022, spectacolul aniversar de Ziua Timişoarei, Mircea Baniciu şi Josef Kappl au spus „pas”.

Aşadar, tocmai în oraşul în care a luat naştere Phoenix, în 1962, fanii nu vor vedea pe scenă vechiul Phoenix. Şi probabil că nu-i vor mai vedea niciodată împreună. Baniciu şi Kappl au declinat invitaţia de fi cu Phoenix la Timişoara, susţinând că au alte concerte programate în ţară cu Pasărea Rock.

„Sunt 60 de ani ani Phoenix, mi-am călcat pe inimă şi i-am invitat pe toţi.

Pentru că lumea trebuie să vadă un lucru frumos, o prietenie, până la urmă toţi ne-am pus sufletul în formaţia asta. Dar interesele personale sunt mai importante astăzi pentru unii. Nu am ce să comentez”, a declarat Nicu Covaci.

„Sunt bucuros să fiu acasă la Timişoara”

Phoenix a pregătit un spectacol inedit, marţi, 2 august, în Parcul Rozelor din Timişoara. Nicu Covaci va avea numeroşi invitaţi cu care va face un pod peste timp, de la „Canarul”, „Andrii Popa” şi „Hei tramvai”, la  „Ora-hora” şi „În umbra marelui URSS”.

„Anul acesta se împlinesc 60 de ani de Phoenix. În ‘62 am pus bazele formaţiei, în ‘64 aveam primele compoziţii la radio, dar prin Phoenix au trecut – pentru că Phoenix este blestemat să renască, au trecut vreo 60 de oameni în 60 de ani. Şi au fost întotdeauna cei mai buni dintre cei mai buni. Şi pentru că Phoenix a renăscut, am la ora asta o formaţie tânără, cu cei mai buni dintre cei mai buni. Vă veţi convinge la concertul pe care îl vom da la Timişoara. Sunt bucuros să fiu acasă la Timişoara, nu pot să descriu starea care o am, sunt şi fericit, dar şi speriat. Multe lucruri nu le mai recunosc. Sper să iasă un eveniment deosebit, să rămână în amintire ceva frumos”, a declarat Nicu Covaci.

O veste bună este că Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Mani Neuman, alţi doi muzicieni veterani au acceptat să revină în Phoenix, pentru concertul de Ziua Timişoarei. „E o întâlnire de gradul zero. Mă bucur enorm să fiu alături de Nicu Covaci într-un concert pe care l-a visat, cu atât mai mult cu cât în ultima vreme am reluat comunicarea şi e plăcut să ne auzim, să ştim unul de celălalt. Acum e revenirea la Timişoara, mă bucur enorm să fiu aici”, a afirmat Ovidiu Lipan Ţăndărică.

Moni Bordeaianu, primul solist al Phoenix, suferă cumplit   O altă veste tristă din rândul fanilor trupei Phoenix vine de la Moni Bordeianu, primul solist vocal al trupei. Deşi ar fi dorit să vină la concertul de la Timişoara, starea de sănătate nu i-a permis. „Moni a vrut să vină. Am vorbit cu el, trebuia să fie aici, dar e atât de bolnav cum nu doresc nimănui. Suferă îngrozitor. Omul acesta nu a făcut rău nimănui, niciodată, şi e aşa de pedepsit. I-au amputat un picior, acum ia injecţii şi în ochi. Cum e posibil? E groaznic. Am plâns la telefon”, a declarat Nicu Covaci.

Alături de Nicu Covaci va fi şi Alin Oprea, cunoscut şi pentru activitatea sa din trupa Talisman, dar care câţiva ani a fost solistul truei Phoenix. „Consider că aşa cum Anglia a avut o formaţie cu Beatles, noi am fost norocoşi să avem o formaţie cu Phoenix. Nu cred că vreodată o formaţie din România se va putea compara cu Phoenix. După părerea mea, Phoenix este singura care poate fi comparată cu cele mai mari formaţii ale lumii. Putem compara muzica din anii ‘70 a celor de la Phoenix cu Led Zeppelin, Deep Purple sau Pink Floyd. Ceea ce este frumos la Phoenix este că nu a preluat nimic din muzica occidentală, rădăcinile muzicii Phoenix sunt aici, în locurile în care s-au născut, în România, în Banat. E o muzică autentică. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar orice om care a trecut prin Phoenix trebuie să-i mulţumească lui Nicu Covaci pentru că faptul că au fost înnobilaţi să cânte în această formaţie”, a declarat Alin Oprea, care cântă singura piesă de dragoste a celor de la Phoenix, „Numai una”, pe versurile lui George Coşbuc.

Spectacolul din Parcul Rozelor din Timişoara va începe la ora 19.30. Primii care vor urca pe scenă sunt cei din trupa Rezident Ex (care sărbătoresc şi ei zece ani), în care a revenit solistul Ovidiu Ioncu Kempes (ex-Cargo). Alături de Phoenix vor urca pe scenă Ansamblul de muzică populară Timişul şi orchestra Filarmonicii Banatul.

Evenimentele dedicate Zilei Timişoarei au început luni, 1 august, cu concertele susţinute de JazzyBIT, All Over şi Horia Brenciu & HB Orchestra.

În 3 august, ziua în care se sărbătoreşte instaurarea regimului românesc în Banat, în urmă cu 102 ani, în Parcul Rozelor vor continua concertele.

După o încălzire cu folclor oferit de Ansamblul Timişului, pe scenă urmează trupa ucraineană Kalush Orchestra, câştigătorii concursului Eurovision 2022, care se află în premieră în România.

În final, va avea loc un concert cu Ovidiu Lipan Ţăndărică alături de Fanfara de la 10 Prăjini şi Balcano.

La acest eveniment urma să cânte şi Emir Kusturica, însă muzicianul sârb a cerut organizatorilor amănarea concretului său din Timişoara pentru o altă dată.

Sursa: https://adevarul.ro

Alte subiecte :

Nica și cu Tabără, dați afară, practic, din PNL Timiș, au ajuns la mâna lui Fritz!

Conducerea PNL la nivel central a decis să-i îndepărteze pe șefii filialelor Timișoara și Timiș, Cosmin Tabără și Alin Nica, care au fost împotriva...

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Citește și :