13 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

La Timișoara se face trafic de migranți, vezi câte persoane au fost trimise în judecată

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus la data de 25.01.2018, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a trei persoane pentru trafic de migranți, precum și a unei alteia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt: în noaptea de 03/04.12.2017 inculpații PODAC MIHAI și BALINT VALERIAN CONSTANTIN au preluat dintr-o locație situată pe teritoriul Serbiei, în orașul Belgrad, un cetățean de naționalitate chineză pe care l-au transportat cu un autovehicul până într-o localitate de pe teritoriul Serbiei, situată în apropierea frontierei de stat dintre Serbia și România. În aceeași noapte, inculpații GUGUȚĂ GRIGORE și GHICIUC DIDI, în urma unei înțelegeri prealabile cu ceilalți doi coinculpați, s-au deplasat din România pe teritoriul Serbiei, în locația în care se aflau cetățeanul de naționalitate chineză și coinculpații PODAC MIHAI și BALINT VALERIAN CONSTANTIN. Din locația respectivă, inculpatul GHICIUC DIDI l-a preluat pe cetățeanul chinez și l-a îndrumat și călăuzit în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, sens în care inculpatul GHICIUC DIDI a trecut fraudulos împreună cu cetățeanul chinez frontiera de stat din Serbia în România, la scurt timp cei doi fiind depistați de către polițiștii de frontieră.

”Toți cei patru inculpați au săvârșit faptele în scopul de a obține foloase patrimoniale, sens în care fiecare dintre aceștia urma să primească diferite sume de bani pentru introducerea ilegală în România a cetățeanului chinez.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.

Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, în vederea judecării cauzei, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” transmit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Alte subiecte :

Primarii PNL din Timiș, pe cale de a se consola cu noua situație politică

Primarii PNL din Timiș care l-au susținut pe Alin Nica se pregătesc să se regrupeze în spatele președintelui interimar al filialei, Vasile Blaga. Deocamdată...

Două evenimente la care sunt așteptați iubitorii de muzică și poezie

Walter Ghicolescu va concerta pentru prima dată în Timișoara vineri, 29 martie la ora 20, la Porto Arte, sau „Vaporu” cum mai este cunoscut...

Citește și :