La oraș, ca la țară! Zeci de căruțe circulă prin Timișoara

867

La Timișoara, ca la țară! Tot mai mulți inconștienți circulă cu căruțele trase de cai pe șoselele orașului, punând în pericol șoferii și propria lor viață. Aproape 100 de căruțași au fost amendați în 2018.

”Polițiștii locali continuă să acționeze pe linia depistării vehiculelor cu tracțiune animală care circulă pe raza municipiului Timișoara în zone în care acest lucru nu este permis și fără a deține aviz din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei. Astfel de verificări au loc în primul rând deoarece aceste vehicule pun în pericol participanții la trafic prin prezența pe străzi, transportă deșeuri și le depozitează în locuri nepermise și conferă și un aspect inestetic orașului”, transmite Poliția Locală.

Luna aceasta, polițiștii locali au depistat 10 căruțași care circulau prin oraș fără aviz, de la începutul anului fiind sancționați 93, în zone precum Calea Buziașului, str. Recoltei, str. Matei Millo, Bdul Sudului, str. Martir Marius Nemțoc, Mangaliei, Gr. Alexandrescu, Electronicii, Martir Vasile Balmuș, Dimitrie Dinicu, Albăstrelelor, Calea Martirilor, Aleea Sănătății.

Fiecare căruțaș a primit o amendă de 300 de lei. Ei au fost identificați de agenții aflați în patrulare, după sesizăile oamenilor, dar și după vizionarea imaginilor video suprinse de camerele de supraveghere din Moșnița Nouă. Autoritățile din această comună au un protocol cu polițiștii timișoreni, tocmai pentru că între localitate și Timișoara circulă foarte mulți oameni cu căruțele trase de cai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.