Zile de foc peste țărișoară! Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești s-a apucat să suspende și, respectiv, să anuleze hotărârea din 6 decembrie 2024 a Curții Constituționale, prin care a fost anulat întregul proces electoral aferent alegerilor prezidențiale organizate la sfârșitul anului trecut. Primind această informație, m-a pufnit râsul. Eram într-o scurtă vacanță pe coastele Dalmației și prima întrebare ce mi-a venit în minte imediat ce am auzit despre isprava judelui prahovean a fost următoarea: „Ce incapabil a fost în stare să pronunțe o astfel de hotărâre?”. Foarte repede însă am realizat că, în cazul acestui magistrat original, poate fi vorba despre orice, dar în niciun caz despre incompetență. Vorbim, totuși, despre un judecător al unei curți de apel, care nu putea ajunge în poziția profesională ocupată decât numai după serioase verificări ale pregătirii sale profesionale. Iar dacă nu poate fi vorba despre ignoranță profesională – foarte greu de imaginat la acel nivel al sistemului judecătoresc din România – atunci în fața a ce ne găsim?

Mai în glumă, mai în serios, inițial, am pus soluția de la Ploiești pe seama „tradiției revoluționare” a acestui oraș, loc în care, în august 1870, unii exaltați, în frunte cu C.T. Grigorescu, secondat de Candiano Popescu, dar și de alți aventurieri, au plănuit să-l detroneze pe Principele Carol (viitorul Rege Carol I) și să împingă România în brațele Franței aflate în conflict militar cu Prusia. Mi-am zis că Ploieștiul trece printr-un nou episod caragialesc. Am alungat însă repede acest gând amuzant și m-am întrebat dacă nu cumva judecătorul care s-a apucat să anuleze o hotărâre a Curții Constituționale, nu se găsește implicat într-o complicitate conspirativă? Și dacă judecătorul de la Ploiești nu e chiar de capul său? Și dacă este angajat într-o încercare de a răsturna sau măcar de a tulbura ordinea constituțională? Atunci lucrurile sunt, într-adevăr, foarte grave!

Să facem un pas în spate și să privim în ansamblu tabloul acestei tenebroase afaceri. Sesizarea simultană a mai multor curți de apel din țară, de către persoane diferite, dar pe calea unei unice cereri de anulare a aceleiași hotărâri a Curții Constituționale de anulare a unui întreg proces electoral, cu conclusul unei foste judecătoare – astăzi, pensionată – într-o manieră ce-mi pare a fi un soi de asalt asupra sistemului judiciar din această țară, mă face să mă întreb dacă nu cumva acest demers a beneficiat și de sprijinul logistic al unor persoane active din structurile comunității de informații sau care, în prezent, se găsesc în rezervă? Și dacă această eventuală ipoteză ar fi adevărată, cine ar avea interesul să compromită autoritatea Curții Constituționale și, implicit, încrederea publică în sistemul instituțional al acestei țări ori chiar în onestitatea proceselor electorale aferente alegerii viitorului Președinte al României? Cei care au invocat precedentul anulării judecătorești a unei anterioare hotărâri a Curții Constituționale, având ca obiect nepublicarea în Monitorul Oficial al României a opiniilor separate disidente față de deciziile pronunțate cu majoritatea voturilor judecătorilor acestei Curți, sunt, după caz, fie niște incompetenți, fie niște ticăloși. E o diferență fundamentală între cele două hotărâri ale instanței noastre de contencios constituțional. În timp ce cea dintâi – referitoare la nepublicarea opiniilor contrare minoritare – instituia un regulament administrativ, care privea organizarea și funcționarea generică a Curții Constituționale, hotărârea de anulare a întregului proces electoral prezidențial din noiembrie-decembrie 2024, reprezintă o măsură cu caracter politico-jurisdicțional, dispusă în exercițiul atribuției menționate sub art. 146 lit. f) teza I din Constituția României, cu prilejul vegherii „procedurii pentru alegerea Președintelui României”. Or, în exercițiul prerogativelor constituționale, Curtea nu se exprimă niciodată prin acte administrative și, cu atât mai puțin, prin acte cu caracter normativ, pentru simplul motiv că acestei instanțe i se interzice să se comporte ca un legiuitor (primar sau subsecvent). În plus, contrar celor acreditate de judecătorul de la Ploiești, hotărârea de anulare a întregului proces electoral prezidențial anterior parțial consumat, nu cuprinde reguli de conduită, cu caracter general, abstract și impersonal, așa cum este cazul unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, ci o măsură particulară, de speță, prin care s-a sistat cursul unui concret exercițiu electoral în desfășurare. Unde ar putea fi găsită fie și numai o umbră de normativitate la o astfel de hotărâre a Curții noastre Constituționale?

Raportat la cele sumar mai sus notate, pentru mine, un lucru rămâne realmente de luat în seamă: ca magistratul ploieștean să nu fie altceva decât un exaltat sau un instrument manevrat din umbră, un judecătoraș viteaz care, dintr-o lovitură – mai degrabă de imagine, decât de pretoriu – a reușit să pună sub un serios semn al întrebării coerența și consecvența sistemului judiciar al României. Chiar își poate imagina cineva că acest trist personaj nu avea acces la soluțiile colegilor săi din alte curți de apel care respinseseră, ca inadmisibile, mai multe cereri identice cu cea pe care și ploieșteanul nostru a judecat-o? Vă spun eu că avea. Printr-un sistem digitalizat, în interiorul căruia găsești, cu ajutorul unui motor de căutare bazat pe „cuvinte-cheie”, orice hotărâre judecătorească vrei, din orice domeniu al dreptului. Astfel stând lucrurile, este evident faptul că acest judecătoraș știa că pronunță o hotărâre neconstituțională, dar miza pe reacția favorabilă a celor care îl au pe dl. C. Georgescu în suflet și pentru care actuala realitate politică și instituțională din România trebuie în mod radical schimbată, chiar și prin răsturnarea ordinii de drept. Reacția Înaltei Curți de Casație și Justiție la aberanta hotărâre a judecătorașului cel viteaz a fost una justificată tocmai de periculozitatea menținerii, chiar și numai pentru câteva zile, a unei asemenea catastrofale hotărâri. Dacă s-ar fi judecat recursul în condiții de calm procesual, cel mai probabil, „complotiștii” (și îmi asum că s-ar putea ca ghilimelele să nu fi fost de trebuință în contextul dat) ar fi făcut orice să prelungească existența hotărârii Curții de Apel Ploiești cât mai mult timp posibil, până dincolo de data de 18 mai 2025, ceea ce ar fi putut duce la o delegitimare a apropiatelor alegeri prezidențiale, prin cultivarea neîncrederii în sistemul politic din această țară și prin descurajarea cetățenilor de a se mai prezenta la urne. Chiar dacă risc să-i șochez pe unii dintre colegii mei juriști, îndrăznesc să afirm că soluția fulger dată în recurs de Înalta noastră Curte de Justiție, de casare a hotărârii de la Ploiești, este justificată de și prin rațiuni de stat și, prin urmare, întemeiată pe un mai vechi principiu de drept roman, conform căruia salus rei publicae suprema lex est.