15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Ionelaș Cârpaci, condamnat la zece ani de închisoare!

Unul dintre liderii clanurilor de romi din Timișoara, Ionelaș Cârpaci, a fost condamnat, marți, la zece ani de închisoare de către magistrații Curții de Apel Timișoara.

Ionelaș Cârpaci a fost arestat în anul 2010, după ce s-a stabilit că mai multe terenuri, aflate în proprietatea municipiului, au fost luate ilegal, printr-o dispoziție de primar falsificată. Terenurile au fost ulterior retrocedate unor persoane fictive. Pentru că falsul nu a fost depistat la timp, transferul a fost legalizat.

Potrivit pressalert.ro, marți, Ionelaș Cârpaci a fost condamnat la 10 ani și patru luni de închisoare. Tot marți, alte persoane implicate în acest caz alături de Ionelaș Cârpaci au primit condamnări.

Zece persoane au fost implicate în acest caz, între care omul de afaceri Francisc Kelemen și mai mulți funcționari ai Primăriri Timișoara și de la Cadastru.

Potrivit pressalert.ro, marți, Ionelaș Cârpaci a fost condamnat la 10 ani și patru luni de închisoare. Francisc Kelemen a fost condamnat la patru ani și 10 luni de închisoare, Barabas Pal la cinci ani și opt luni, Sorin Johann Todor a primit doi ani de închisoare, în timp ce Manuel Comșa şi Costel Mândoiu au fost achitaţi. Mai mult, instanța a decis marți ca Ionelaș Cârpaci, Barabas Pal și Francisc Kelemen să plătească Primăriei Timișoara 325.120 de euro.

Magistrații Curții de Apel Timișoara au decis anularea unor contracte de vânzare-cumpărare prin care iubita lui Ionelaș Cârpaci a cumpărat mai multe apartamente într-un imobil de pe bulevardul C.D. Loga din oraș.

Sentința de marți nu este definitivă și poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sursa: pressalert.ro, sursa foto: ziarelive.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Citește și :