Iohannis nu se grăbeşte cu schimbarea lui Mihai Răzvan Ungureanu. Va face o propunere pentru şefia SIE abia după alegeri

158

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la conducerea SIE, iar demisia a ajuns la Preşedinţie. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat însă că cel mai probabil va face o propunere pentru şefia SIE viitorului Parlament, pentru că acesta este ocupat cu alegerile, şi a adăugat că nu s-a gândit încă la un succesor pentru Mihai Răzvan Ungureanu.

Preşedintele a precizat că nu are informaţii suplimentare legate de demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu, dar a negat că ar fi existat probleme în relaţia cu acesta. Iohannis a mai spus că cel mai probabil va face o nouă propunere pentru şefia SIE viitorului Parlament, urmând ca acesta să ia doar act de demisia lui Ungureanu.

El a susţinut că actualul Parlament este foarte ocupat cu alegerile parlamentare şi speră şi cu găsirea unor candidaţi care nu au dosare penale.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis luni o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care le cere să ia act de demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu de la şefia SIE şi să declare funcţia vacantă.

”Iniţial am spus că s-ar putea să fi existat totuşi o anumită stare conflictuală între Palatul Cotroceni şi directorul Serviciului. Asta şi în urma zvonurilor care au circulat toată vara. Ulterior, am primit un telefon din partea dlui director Răzvan Ungureanu, care mi-a comunicat să îl cred pe cuvânt că demisia domniei sale a intervenit în urma stării de sănătate pe care o are. Mi-a spus că trebuie să stea la pat şi că este o problemă serioasă şi, în consecinţă, este singurul motiv pentru care şi-a înaintat demisia”, a declarat Mihăiţă Calimente, şeful Comisiei SIE din Parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.