Întâlnire internațională a tinerilor la Bodo, Timiș

154

Un grup format din 42 de tineri din mai multe țări europene (România, Olanda, Lituania, Italia și Bulgaria) a învățat în perioada 17-27 iulie de la tineri români cum să scrie un plan de afaceri, cum își pot dezvolta competențele antreprenoriale, dar au descoperit și tradițiile satului românesc, chiar de la reprezentanții comunității locale din satul Bodo, județul Timiș.

Proiectul Youth & Digital Entrepreneurship a fost implementat de Institutul Român pentru Dezvoltarea Tinerilor, iar principalele scopuri ale acestuia au fost dezvoltarea spiritului antreprenorial al participanților, schimbul de experiențe interculturale, precum și implicarea în dezvoltarea unei comunități.

De asemenea, de-a lungul celor 9 zile de proiect, tinerii au învățat cum pot exploata eficient domeniul digital, cum se dezvoltă acesta, care sunt pașii în construirea unui plan de afaceri solid, dar și calitățile necesare unui antreprenor aflat la început de drum.

Participanții au lucrat împreună cu lucrători de tineret și specialiști din diverse industrii, și au beneficiat de o multitudine de metode de educație non-formală.

Proiectul este finanțat prin programul Erasmus+, proiecte de mobilitate – acțiunea cheie 1, domeniul tineret.

Institutul Român pentru Dezvoltarea Tinerilor (IRDT) este o organizație înființată în anul 2014 în Timișoara și este implicată, în prezent, în numeroase proiecte și parteneriate în domenii care prezintă interes pentru tineri.

Având o echipă tânără și dinamică, organizația urmărește o dezvoltare continuă, personală, culturală și profesională a tinerilor. De asemenea, Institutul Român pentru Dezvoltarea Tinerilor sprijină alte organizații non-profit de tineret, organizând cursuri și ateliere cu tematici diferite la nivel local.

La nivel european, organizația este implicată în schimburi de tineri, colaborând cu tinerii din comunitatea locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.