Informatica a pus mâna pe Supercupă!

149

Informatica Timișoara a început în forță noua stagiune, câștigând al doilea trofeu din istoria clubului. Violeții au răsturnat toate pronosticurile și au învins marea favorită Autobergamo Deva în Supercupa României de la Lugoj cu 4-3.

Supercupa României a inaugurat la Lugoj sezonul 2017-2018 la futsal. Protagoniste în duelul pentru primul trofeu al sezonului au fost deținătoarea Cupei, Informatica Timișoara, și campioana, Autobergamo Deva. Autobergamo pornea cu statutul de principală favorită în Supercupă, date fiind ultimele mișcări de trupe de la violeți determinate de tăierea fondurilor din partea autoritățiilor locale.

În sala Ioan Kunst Ghermănescu situația a arătat cu totul altfel, Informatica trecându-și în palmares trofeul, primul al stagiunii. Timișorenii au tranșat cu 4-3 confruntarea cu devenii grație unei evoluții entuziasmante în prima repriză. Felipe Oliveira, cu o dublă, Savio și Rakic au punctat pentru un neverosimil 4-0 la jumătatea partidei. Devenii au revenit în partea a doua cu trei goluri dar nu au mai avut suficient timp pentru a trimite disputa în prelungiri.

Antrenorul-jucător Robert Lupu a început cu formula Voin – Savio, Felipe Oliveira, Simic, Rakic.

Gloriile Banatului versus Gloriile României

În deschiderea Supercupei a avut loc un joc caritabil între o selecționată a foștilor fotbaliști bănățeni și foști componenți ai naționalei. În echipa Banatului au jucat Călin Frunză, Constantin Varga, Florin Bătrânu, Petre Vlătănescu, Adrian Săvoiu, Leontin Doană, Călin Mada, Alina Paleacu, în timp ce în echipa României au evoluat Silviu Lung, Iosif Rotariu, Ilie Rotariu, Paul Codrea, Anton Doboș, Dorinel Munteanu, Cristian Dancia, Midrag Belodedici, Jean Vlădoiu, Silviu Bălace.

Toate încasările de la acest meci, donațiile și sumele strânse din vânzarea tricourilor au mers către Kassandra Rotariu, fetița familiei Rotariu care are în continuare nevoie de ajutor medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.