Timişorenii de la ACS Poli se declară încrezători și pregătiți pentru duelurile din subsolul Ligii I

95

ACS Poli Timișoara este pregătită pentru reluarea campionatului. Bănățenii o așteaptă încrezătoare pe FC Voluntari în primul duel al anului cu cele cinci nume noi.

Liga I s-a repus în mișcare vineri odată cu primele partide ale antepenultimei etape din sezonul regulat. Poli intră duminică după-amiaza în joc într-o partidă în compania lui FC Voluntari, una dintre contracandidatele directe la retrogradare. Ilfovenii au fost printre cei mai harnici în această iarnă cu achiziții atât la nivelul conducerii clubului cât și în lot.

”Primul meci este cel mai important pentru noi pentru că întâlnim un adversar în lupta la retrogradare. Voluntari e o formație ce s-a întărit serios în conducere și a adus jucători importanți pentru Liga I. Noi suntem motivați și pregătiți pentru acest joc, jucătorii s-au antrenat bine și îi simt deciși să facă un meci bun.

Am unele probleme de lot în ceea ce privește compartimentul ofensiv unde Elek, Goga și Pedro sunt indisponibili. Trebuie să improvizăm pentru că singura soluție o reprezintă Rajcomar, deși și el vine după o ușoară problemă medicală”, sună analiză făcută de antrenorul Florin Marin care nu se poate baza maine nici pe Javi Hernandez din cauza unei suspendari.

Cinci nume noi, unul pe drum…

Poli a trimis lista jucătorilor pentru partea a doua a sezonului și în ciuda unor zvonuri jucătorii excluși din lot nu se regăsesc pe această listă. Portarul Sascha Kirschstein și mijlocașul Marius Croitoru nu se regăsesc pe lista LPF-ului după ce staff-ul tehnic a renunțat la serviciile lor. ”Am trimis o listă cu 21 de oameni, deci mai sunt câteva locuri libere pe care le putem completa până la încheierea perioadei de transferuri. Este posibil să mai sosească unul sau doi oameni în zilele următoare, de exemplu suntem în discuții avansate cu un portar”, a explicat managerul Daniel Stanciu.

Cu 24 de ore înainte meciului de debut al anului violeții și-au prezentat și numele noi din lot, respectiv cei cinci fotbaliști sosiți liberi de contract în această iarnă. Spaniolii Manu Torres (numărul 4) și Abel Suarez (nr. 6), olandezii Prince Rajcomar (nr. 9) și Elvir Pisas (nr. 17), respectiv israelianul Ram Strauss (nr. 28) au primit tricourile de joc.

”Sunt mulțumit de lotul pe care îl am la dispoziție. Cu încă două nume aș avea lotul pe care l-am dorit și sunt convins că putem să ne îndeplinim obiectivul, acela de a ne menține în Liga I, în actuala formulă. Sigur că mi-am dorit și fotbaliști români, am negociat cu unii dar nu le-am putut îndeplini cerințele și am apelat la străini. Timpul va dovedi dacă se vor adapta fotbalului nostru, asta e principala problemă a străinilor”, a încheiat principalul Florin Marin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.