În Timiş ar putea fi deschisă o fabrică Mitsubishi. CJT nu ştie nimic!

736

Judeţul Timiş ar putea beneficia de o investiţie străină de mare amploare. Producătorul de motoare Mitsubishi pare interesat de vestul ţării şi ar fi pus ochii pe terenuri din judeţul Timiş, potrivit ProTv, pentru deschiderea unei fabrici.

Investiţia niponilor s-ar ridica la 200 de milioane de euro. Aceştia vor să deschidă producţie de motoare în România, iar pe lângă judeţul Timiş este luată în calcul şi o zonă din judeţul Prahova. Momentan totul este la nivel de intenţie, reprezentanţii Mitsubishi negociind şi cu Ungaria şi Slovacia.

Unul dintre criteriile pe care iau în calcul niponii este infrastructura. Aceştia doresc ca fabrica să fie cât mai aproape de autostrăzile care duc spre vestul Europei, evitând astfel problemele pe care le întâmpină acum cei de la Dacia – Renault, care de ani buni se plâng că nu au deschidere spre occident pe şosele rapide.

Conducerea Consiliului Judeţean Timiş nu ştie nimic despre o posibilă investiţie în Timiş a celor de la Mitsubishi şi spune că nu a fost contactat de nimeni din companie.

Potrivit sursei citate, niponii aşteaptă şi un ajutor guvernamental de la statul unde vor investi cele 200 de milioane de euro. Potrivit convenţiior UE, executivele pot ajuta investitorii străini cu până la 50% din suma pusă la bătaie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.