”În parc fantomele apar…”

120

Versul percutant, aici în postură de titlu, cu putere de impact, a fost scris de Bacovia. Ne putem gândi la o aglomerare de copaci, cu câteva bănci răzleţite printre ei, la cărări ce se pierd repede în ierburi, toată „combinaţia”, spre o margine de oraş. Dacă ne imaginăm( cu „fantomele”, trebuie) şi ce fel de burguri erau, în special, pe timpul tinereţii, maturităţii poetului, atunci istoria cu apariţia fantomelor prin parcuri e de-a dreptul credibilă. De ivit se iveau întotdeauna, când întunerecul nopţii lua locul blândului amurg. Pe cine puteau întruchipa acestea, cu chipul lor palid, prelung, cu un trup aburos, lipsit de consistenţă, în haine ciudate, umede şi vechi?…Ne-am putea gândi, ca răspuns, la foşti profesori, directori de şcoli, evident „de pe vremuri”, uscaţi şi severi, la vreun general, intrat în legendă, la o actriţă care în ciuda talentului şi frumuseţii a rămas fată bătrână, la un copil de 12 ani răpus, pe atunci, de clasica tuberculoză. De dincolo de timpul perceptibil de noi, din hăuri, ei mai revin, aburoşi, la ceasuri târzii, printre pomii unor parcuri, să-şi mai revadă locurile pe unde au trăit. Bacovia aşa spune şi n-avem motive să nu-l credem…Culmea e că şi eu, fără să am privirea marelui poet, am văzut recent o „fantomă”, cel puţin aşa mi-ar fi plăcut să cred, dar nu alunecând prin întunerecul unor parcuri, ci pur şi simplu la o emisiune, pe ecranul luminos al televizorului. Putem deci spune, „Fantoma e cu noi”…E vorba, în chestiune, de un securist de primă mână, fost şef al contraspionajului, pe timpul lui Ceauşescu, pe numele său, Filip Teodorescu. Timp de aproape o oră am avut în faţa ochilor, cunoscutul chip, ca schemă generală, al unui „tovarăş” cu mari responsabilităţi. În ciuda anilor, nu puţini, se conservase bine, nu pungi sub ochi, nu riduri, sub aspectul conştiinţei părea liniştit, putea fi propus unei doamne de etate mijlocie, pentru căsătorie. Chipul său emana acea expresie pe care o au oamenii cu simţul datoriei împlinite. Mai în profunzime nivelul intelectual părea a fi al unui tâmplar. Răspundea întrebărilor puse cu propoziţii scurte, „strict la obiect”, nefiind, probabil, în stare să alcătuiască fraze. Deci o pregătire „de bază”, la nivelul celor şapte clase. Dar ce conta asta?…Tovarăşul Filip T., avea din naştere instincte de scormonitor, capacităţi de-a distorsiona adevărurile, poseda tot ceea ce i-a trebuit pentru a deveni în fostul regim, pur terorist, „o piesă tare”…Şi dură, un „tovarăş” care nu practica dialogul, nu putea fi contrazis, având întotdeauna ultimul cuvânt. Mă întreb, la ora actuală, oare câţi vor mai fi din aceştia?…câţi au existat?…cât de bine au fost protejaţi după 89?…Iar acum, ca pensionari, cu pensii foarte bune, joacă şah prin parcuri sau continuă să mai aibă „activităţi”?…Doar vin dintr-o „iepocă”, unde în fiecare zi se câştiga experienţă. Eu, naiv, i-am crezut „fantome”, duşi definitiv, dispăruţi, dar se pare, că foarte în apropiere, în imediata noastră apropiere, ei mai sunt. Cu unii dintre aceştia, la niveluri mai mici, am avut de-a face. Le cunosc, factura…În mod normal ar trebui să fim cu ochii pe actualii guvernanţi. Să fim „prezenţi” şi nu „arhaici”. Dar ce să spui despre ei?…că n-au statură politică, că ţin ţara pe ultimele locuri în această chinuită Uniune Europeană, că s-au mediocrizat de tot, că trag pe toată lumea în „pivniţele” existenţei lor?…De fapt, oamenii aceştia, prin nimic deosebiţi de un Gheorghe de pe stradă, ajunşi în sferele puterii prin hazard, în principal, se ceartă…îşi vânează posturile, sforăie în declaraţii. Ei cred că în asta şi constă menirea lor, să profite de situaţii, să se grupeze în „găşti” şi, în văzul lumii, să se ia de păr. Lumea e dezgustată de asta, de practicile acestor falşi conducători şi vedete. Şi, totuşi, de aproape 30 de ani se uită la ei şi tace…

LĂSAȚI UN MESAJ