În așteptarea unui nou stadion — indiferent de locație și mărime —, Timișoara fotbalistică se poate lăuda cu foarte multe arene unde s-a bătut mingea, mai întâi la nivel de amatori, apoi la nivel profesionist. O poveste uitată este cea a arenei de la „Aeroport”, care, deși nu a fost niciodată vreo „perlă” a infrastructurii sportive de pe Bega, a reprezentat, multă vreme, un reper pe harta fotbalistică a zonei.
Recunoscut pentru dimensiunile generoase
Terenul „Aeroport” și-a păstrat, aproape până astăzi, toate dovezile că aici s-a bătut la un moment dat lobda. Vestiarele încă mai rezistă, tribuna dinspre șosea — la fel, iar porțile sunt la locul lor. Toate sunt însă năpădite de rugină, buruieni și mizerie, fiind nefolosite de aproximativ un deceniu. În vremurile bune, terenul era recunoscut pentru dimensiunile sale mari, care forțau limita regulamentară. Pentru oaspeți, a fost mereu o provocare să joace aici, mai ales că, datorită spațiului generos, terenul putea fi redimensionat înaintea fiecărui meci, în funcție de adversar. Arena de la marginea Timișoarei n-a excelat niciodată în ceea ce privește infrastructura. Chiar și așa, e inacceptabil pentru un teren aflat ani de zile în circuitul Diviziei D să se aleagă cu o astfel de soartă. Cu atât mai mult cu cât, în ciuda faptului că nu beneficiază de o poziționare fericită, el poate fi folosit, dacă ar fi recondiționat, ca bază de antrenament pentru orice echipă, având în vedere penuria din zilele noastre.
Gazda Șoimilor timișoreni
Lângă Aeroport, arena a găzduit decenii bune formația Șoimii Timișoara. Gruparea care a fost, fără îndoială, cea mai importantă echipă care a evoluat în zonă. A fost, practic, echipa cu care se identifică și astăzi micuța arenă. Vorbim despre echipa Armatei, aici desfășurându-și activitatea, de-a lungul anilor, cadre militare, precum și simpli soldați, în perioada satisfacerii stagiului. Cea mai bună perioadă a celor de la Șoimii au fost anii ’60. Chiar în sezonul 1959/1960, promovează în premieră din Campionatul Orășenesc, iar la finele ediției 1967/1968 câștigă Campionatul Interjudețean — Seria Nord și accede în eșalonul terț. „Militarii” au câștigat fără probleme disputa pentru primul loc cu Furnirul Deta, în serie mai aflându-se alte două formații timișorene, Progresul și Arta Textilă. Ediția 1968/1969 avea să rămână însă unica aventură în Divizia C pentru Șoimii, timișorenii retrogradând de pe ultima poziție. Chiar și așa, echipa a fost aproape de o revenire în eșalonul al treilea după doar un sezon, însă a pierdut, în primul tur al barajului de promovare, cu 3–1, în fața CFR-ului din Simeria (n.r. — barajul pentru Divizia C se juca la vremea respectivă în sistem turneu). Șoimii Timișoara a devenit o prezență nelipsită din eșalonul al patrulea, unde a activat fără întrerupere până în sezonul 2000/2001. În perioada anilor ’90, echipa a părăsit pentru câteva sezoane terenul de la Aeroport și s-a instalat în Calea Aradului, grație unei fructuoase colaborări cu Textila. Vorbim despre edițiile 92/93, 94/95, 95/96, 96/97 și 97/98. În 1998, combinata Șoimii-Textila a încetat, iar „militarii” s-au întors în Cartierul Aeroport, pentru ceea ce aveau să fie ultimele trei sezoane din existența clubului. Nume precum Micșa, Rotărescu, Narița (portari), Stănescu, Apostol, Duleanu, Cibi, Goanță ori M. Stoica au evoluat pentru Șoimii până în 2001, când echipa dispare de pe harta fotbalistică a Timișoarei.
Tipomic Timișoara, ultima echipă care a „decolat” de pe arena de lângă Aeroport
În 1998, combinata Șoimii-Textila a încetat, iar „militarii” s-au întors în Cartierul Aeroport. Nume ca Micșa, Rotărescu, Narița (portari), Stănescu, Apostol, Duleanu, Cibi, Goanță ori M. Stoica au evoluat pentru Șoimii până în 2001, când echipa dispare. Pentru gruparea echipată în alb și azuriu au evoluat, de-a lungul anilor, jucători consacrați, aflați la final de carieră, alături de tineri fotbaliști din oraș. De pildă, în sezonul 2005/2006, ultimul din existența clubului, sub comanda lui Lucian Betea au evoluat experimentații Petre Narcis, Sorin Anghel sau Marius Soboleanu, plus frații Kovacs (Erno și Zoltan), Macedolean, Tripa, Bura, Ciuciu, Macovei, Șerban, Balint, Dima etc. Tipomic a încheiat respectivul sezon chiar deasupra liniei retrogradării, depășind Bega Belinț și AS Buziaș, după ce RATT Timișoara aruncase prosopul înaintea startului campionatului. Chiar și așa, în vara lui 2006, echipa dispare.
Terenul aparține, în prezent, comunei Ghiroda
În prezent, terenul în cauză, aflat într-o stare avansată de degradare, aparține comunei Ghiroda, iar soarta sa nu pare că se va schimba prea curând. Cu timpul, probabil, locul va dispărea sub buldozerele dezvoltatorilor imobiliari, însă merită menționată ideea că o altă arenă timișoreană s-a pierdut, de-a lungul anilor, din cauza acelorași probleme cu care ne-am obișnuit. „Noi (n.r. — Șoimii) fuzionasem la un moment dat cu Calorul și am jucat pe terenul de la Aeroport. Cu ajutorul celor de la Calor, am pus la punct baza, am tras încălzire și tot ce trebuie. În perioada în care ne-am ocupat noi, era și suprafața de joc destul de bună. Marele dezavantaj era că tot timpul bătea vântul acolo, deoarece terenul era în plin câmp. Dar au fost condiții acceptabile”, își amintea, în urmă cu câțiva ani, Florian Mierea, pentru site-ul druckeria.ro. Mierea deplângea situația în care se găsește terenul de la Aeroport. „Acum e dezastru! Paragină completă… Din păcate, nu e singurul exemplu din Timișoara. Îmi pare foarte rău de aceste terenuri lăsate de izbeliște, care ar putea fi folosite astăzi. Dar vedeți că toate aparțin de câte o instituție, de câte o întreprindere, de câte un privat care nu-și dorește să facă nimic cu ele”.
Octombrie, lună importantă în fotbalul timișorean
Interesant este că luna în care ne aflăm a fost mereu importantă în istoria fotbalului de pe Bega. La 12 octombrie 1913 a fost inaugurat Stadionul CFR. Zona din spatele Gării Mari este, fără îndoială, cel mai vechi punct fotbalistic al orașului. În spațiul pe care astăzi se află stadionul CFR, se bate mingea de peste 100 de ani. În 1913 a fost inaugurată prima mare arenă a orașului, care nu a rezistat însă decât până în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când a fost distrusă de bombardamente. Complexul sportiv a fost complet reamenajat în 1949, stadionul CFR căpătând forma în care l-am putut regăsi până la mijlocul acestui an. În plus, 12 octombrie 1913 e una dintre datele importante ale istoriei fotbalului timișorean. La doar 14 ani de la serbarea organizată de elevii Liceului Piarist, în care era prezentat publicului larg „modernul joc englez cu mingea”, orașul de pe Bega își inaugura primul stadion în adevăratul sens al cuvântului. E vorba despre Arena Sportivă, cunoscută mai târziu drept „Banatul” și construită de către muncitorii feroviari, sub îndrumarea inginerului Arnold Jakobi, pentru echipa Chinezul, care se afla pe atunci în plină afirmare, lucru pe care l-am amintit și în paginile săptămânalului nostru, de-a lungul timpului.
Săptămâna viitoare vom continua vizitele de pe arenele uitate ale Timișoarei și vom merge aproape de Pădurea Verde, pentru a vorbi despre unul dintre cele mai importante stadioane din urbea noastră. Fosta arenă a UMT-ului, cu legendara sa tribună acoperită de lemn, din care astăzi nu a mai rămas nimic. Doar amintiri în alb-negru, despre o echipă care a evoluat în aceleași culori și a cărei existență a însemnat mult pentru fotbalul timișorean.
