3.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

În anul 2021 se vor finaliza 4,5 kilometri de autostradă! VIDEO

Nu este o glumă, ci trista realitate constatată și de Sorin Grindeanu după o zi de mandat ca ministru al transporturilor.

La doar o zi după ce a preluat mandatul de ministru al transporturilor, Sorin Grindeanu a vrut să vadă cum stau lucrurile.

El a convocat mai mulți specialiști din administrația locală pentru a afla stadiul lucrărilor de infrastructură. Deși se lucrează, rezultatele nu sunt cele așteptate.

Referitor la județul Timiș, ministrul a remarcat că sunt întârzieri medii sau mari la toate lucrările.

Grindeanu spune că cel puțin o dată pe lună face drumul de la București la Timișoara cu mașina și, cu această ocazie, lasă la o parte manierele de demnitar și înjură ca orice șofer de rând, în special în apropiere de porțiunea de autostradă lipsă dintre Margina și Holdea. Drumul peste dealul Coșava este terminat și este practicabil, dar nu este o soluție. Pentru problema celor zece sau 12 kilometri de autostradă lipsă nu se întrevede vreo rezolvare, deși directoarea drumurilor de la noi din zonă ne asigură că în curând va începe licitația pentru executarea lucrărilor.

După cum spune ministrul, 2021 va fi primul an în care va fi finalizată o suprafață de drum mai mică decât în anul precedent. Anul acesta, se vor da în folosință patru kilometri și jumătate!

Grindeanu a asigurat opinia publică că va refuza orice invitație de a participa la inaugurarea acestei „realizări”. Oricine are simțul ridicolului nu poate tăia panglica unei lucrări de nici cinci kilometri.

Una din cele mai stringente lucrări de infrastructură pentru Timișoara dar și pentru întreaga zonă de vest este centura de sud de ocolire a municipiului. Aceasta ar degreva mult traficul greu din oraș, însă este realizată în proporție de 40 la sută, adică aproape jumătate din ceea ce ar fi trebuit să existe deja.

Intersecția dintre această cale de tranzit și „Drumul Boilor” este o chestiune nerezolvată nici la ora actuală, după un șir lung de promisiuni și de termene.

De cel puțin două ori pe lună, atunci când va veni pe acasă, ministrul promite că se va afla pe acest șantier.

Ieșirea de pe autostradă, preconizată a porni din dreptul șoselei de la Sânandrei, este o altă nemulțumire a proaspătului ministrului.

Sunt și inițiative pozitive. Autoritățile din Arad și Bihor vor să preia în regie proprie șoseaua expres dintre Arad și Oradea. Ministerul va deconta cu regularitate lucrările executate.

Același procedeu se va aplica pentru a lega Bacăul de Piatra-Neamț cu o șosea rapidă. Este un model demn de urmat și de alte administrații

Referitor la Aeroportul Internațional Timișoara, Sorin Grindeanu are de gând să ceară conducerii să prezinte îm termen de o săptămână o „autoevaluare” a managementului.

Problemele transporturilor sunt numeroase, motiv pentru care, va urma o serie de controale. Ministrul promite și un sistem de supraveghere a șantierelor din aer. Ministerul va achiziționa o serie de drone pentru a vedea în timp real cum se lucrează la marile investiții.

Alte subiecte :

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Citește și :