Imagini noi de pe șantierul Pasajului Solventul! Excavările nu au început încă VIDEO

619

Au apărut noi imagini din dronă cu șantierul Pasajului Solventul. Săpăturile nu au început, dar constructorul a făcut organizarea necesară pentru demararea lucrărilor. Se fac aproape patru luni de când Primăria Timișoara a predate amplasamentul, dar peste iarnă nu s-a putut munci.

„Pentru a conecta cartierele Timișoarei, prin rețeaua de transport public, pietonal și piste de biciclete, precum și pentru decongestionarea traficului rutier în zona de vest a municipiului se impunea realizarea unui pasaj subteran, pasajul inferior Solventul, care va fi racordat cu strada Gării și Calea Bogdăneștilor”, transmiteau, în iarnă, autoritățile locale.

Se va săpa un pasaj rutier inferior, perpendicular pe axul căii ferate, care va face legătura între Calea Bogdăneştilor şi strada Gării şi include: o platformă cu o linie cale pentru tramvai amplasată în mijlocul carosabilului; câte 2 benzi de circulaţie pe sens de o parte şi de alta a platformei tramvaiului; trotuare pietonale și piste pentru bicicliști amplasate pe ambele părți.

Pasajul va avea o lungime de traversare pe sub liniile de cale ferată de 65 de metri(10 linii cale) și o lungime totală de 87,10 metri. Valoarea contractului de execuție este de 111,6 milioane de lei cu tot cu TVA, iar durata este de 24 de luni.

Așadar, pasajul ar trebui inaugurat la începul de 2024.

Sursa video: Arch Infrastructure

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.