Ideologia nazistă, motiv de dispută între doi bănăţeni de la vârful politicii!

707

Unul dintre cei mai cunoscuţi lideri ai minorităţii germane din Banat şi din ţară este Ovidiu Ganţ care, şi la ora actuală, este reprezentantul Forumului Democrat al Germanilor din România în Parlament. Acesta a susţinut azi, în Camera Deputaţilor, o declaraţie politică împotriva calomniilor şi minciunilor la adresa formaţiunii pe care o reprezintă.

Ţinta principală a a declaraţiei o reprezintă partidele aflate la putere, PSD şi ALDE, pe care le acuză de denigrarea FDGR prin promovarea ideii că ar fi de inspiraţie nazistă, prin vocile unora dintre membrii respectivelor partide. În acest sens, Ovidiu Ganţ îi solicită imperativ premierului Sorin Grindeanu să se delimiteze public de aceste afirmaţii.

Iată în continuare textul întreg al declaraţiei politice a deputatului Ovidiu Ganţ:

„DECLARAŢIE POLITICĂ

Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) a fost înfiinţat în decembrie 1989 şi este organizaţia prin intermediul căreia comunităţile cetăţenilor români de etnie germană îşi păstrează cultura şi tradiţiile specifice şi participă la viaţa politică din România. F.D.G.R. are un statut aprobat de către o instanţă din România, este reprezentat în parlament, în guvern şi în administraţia locală. F.D.G.R. a fost de la Revoluţie încoace partenerul de dialog al tuturor guvernelor României şi ale Republicii Federale Germania, constituind o adevărată punte de legatură între cele 2 state, fapt recunoscut de ambele ţări. F.D.G.R. a susţinut în mod activ faţă
de autorităţile germane intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană şi în NATO.

F.D.G.R. se consideră succesorul patrimonial al asociaţiilor minorităţii germane, ale căror proprietăţi au fost preluate în mod discreţionar de către Grupul Etnic German, înfiinţat prin decret-lege de către Guvernul Antonescu în 21.11.1940 şi respectiv al proprietăţilor care nu au ajuns în posesia acestei organizaţii, dar care au fost preluate abuziv de către statul comunist după cel de-al doilea război mondial. Pentru că în spaţiul public începând cu 2014 şi până în prezent se vehiculează în mod constant minciuni referitoare la retrocedări de imobile către F.D.G.R. doresc să precizez că retrocedările au fost decise de Comisia specială care funcţionează pe lângă Guvernul României (şi nu la nivelul primăriilor!) în baza legislaţiei din ţara noastră. Conform datelor oferite de ANRP Comisiei Mixte Interguvernamentale Româno-Germane în 2016, F.D.G.R. a depus în total 136 cereri de retrocedare şi au fost emise 127 decizii, dintre care:

8 restituiri în natură,
3 propuneri de acordare de despăgubiri,
55 respingeri şi
61 redirecţionări sau renunţări.

Afirmaţia că F.D.G.R. ar fi solicitat şi obţinut imobile care au aparţinut comunităţilor evreieşti din România reprezintă, de asemenea, o minciună grosolană.

F.D.G.R. respinge cu hotărâre tendinţele de denigrare, amplificate, din pacăte, în ultimele zile în unele medii şi îşi rezervă dreptul de acţionare în instanţă pentru calomnie şi incitare la ură pe
considerente etnice. Asemenea minciuni au fost vehiculate, din păcate, şi de către reprezentanţi ai unor partide politice.

Fac apel de la această înaltă tribună la liderii PSD, ALDE şi PMP să interzică acelor membri ai partidelor lor care fac această propagandă de cea mai joasă speţă să continue în acest mod, să nu se facă prin tăcerea lor complici ai acestora şi să se dezică public de aceste afirmaţii.

Am stat alături prim-miniştrilor Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Victor Ponta şi Dacian Cioloş şi preşedintelui Traian Băsescu, promovând în Germania interesul României. Atunci eram util, iar acum reprezint o organizaţie de inspiraţie nazistă? Să le fie ruşine tuturor ticăloşilor care susţin acest lucru!

O susţinere externă din partea mea pentru Guvernul Grindeanu este exclusă în absenţa unei delimitări publice a Prim-ministrului faţă de aceste afirmaţii.

F.D.G.R. a dovedit în existenţa lui de 27 de ani că duce o politică constructivă, proeuropeană şi proatlantică, pentru democraţie şi un stat de drept. Etnicii germani din România sunt cetăţeni loiali ai ţării şi condamnă aceste manevre de dezbinare a societăţii româneşti. Pentru mine este o deosebită onoare să îi reprezint în Parlamentul României.

Vă mulţumesc frumos.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.