I-au luat mașina pe sus! Atenție, vizați sunt toți șoferii din Timișoara care fac asta!

1660

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au dispus, astăzi, ridicarea unui autoturism care a staționat în fața unui garaj de pe Bdul Eroii de la Tisa, punându-l pe proprietar în imposibilitatea de a-și folosi autovehiculul propriu.

Proprietarul a sesizat Poliția Locală, care s-a deplasat la fața locului constatând că șoferul unui autoturism marca BMW a blocat ușa unui garaj staționând zeci de minute în locul respectiv. A fost solicitat sprijinul societății Drumuri Municipale SA, care s-a deplasat în locația respectivă ridicând autovehiculul.

Conducătorul auto va fi sancționat cu amendă conform OUG 195/2002, de 580 lei și trei puncte penalizare la permis. Pentru recuperarea autovehiculului, proprietarul trebuie să se prezinte la sediul SDM din Calea Șagului și să achite suma de 500 lei.

Reamintim că se află în vigoare HG 965/2016 referitoare la modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin HG nr. 1391/2006, în care s-au reglementat unele aspecte referitoare la modalitățile de ridicare a autovehiculelor de pe partea carosabilă, fiind specificat și faptul că procedura privind ridicarea vehiculului, prevăzută de Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi de poliţistul local în situaţiile prevăzute la art. 7 lit. h) şi k) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Poliția Locală atrage atenția conducătorilor auto să respecte legislația în vigoare deoarece riscă, în caz contrar, nu numai să fie sancționați, ci și să le fie ridicate autovehiculele, în special în cazurile în care mașinile staționează astfel încât încurcă circulația bicicliștilor pe pistele amenajate special pentru aceștia, încurcă circulația mijloacelor de transport în comun ori sunt parcate astfel încât încurcă circulația altor vehicule.

LĂSAȚI UN MESAJ