Hotelul pentru animale aduce bucurie copiilor din Pădureni. El a devenit un punct de atracție și sprijin pentru proprietarii de animale din Timiș | FOTO-VIDEO

367

Dacă pentru cei mai mulți din locuitorii județului nostru, blocajul pandemic ce-a ținut aproape doi ani nu a adus nimic bun, sunt și oameni cu inițiativă care au reușit să întoarcă perioada de inactivitate în folosul lor și al comunității.
Când toată lumea visează la mari investiții în industria de cea mai înaltă performanță ori în spații rezidențiale cu mii de apartamente, ce ulterior se vând destul de greu, au fost și visători care au gândit mult mai simplu și realist.

În loc de mari hoteluri cu multe stele și prețuri, uneori, de neatins, eroul povestirii de mai jos a făcut tot un (fel) de hotel dar pentru cei mai buni prieteni ai omului. Da! Și animalele de companie au dreptul de a fi cazate cu tot confortul la un hotel.
Atunci când stâpânii trebuie să se despartă, temporar, de prietenii lor cu patru picioare, aceștia vor să știe că pisica, cățelul sau orice alt necuvântător din casă are unde să fie primit și să fie îngrijit cu drag.
În apropierea Timișoarei, în vechiul sat Lighed, acum mai cunoscut după numele său mai modern de Pădureni, există un hotel ce adăpostește zeci de câini, pisici, păsări sau chiar și veverițe. Pare o glumă, dar chiar există o cerere de acest fel în zona noastră.
Sorin Stanciu a moștenit casa străbunilor săi cu un loc spațios și o grădină pe măsură. Acolo și-a petrecut cele mai frumoase vacanțe ale copilăriei și are cele mai plăcute amintiri despre curtea plină de animale și de livada cu pomi de la marginea satului. A fost raiul pe pământ. Acum a reușit după mari eforturi, atât fizice, cât și financiare să facă din nou un rai în locul respectiv.
După ce bunicii s-au prăpădit, casa a rămas părăsită și totul s-a părăginit. Grădina a devenit o junglă de bălării și boscheți sălbăticiți. Toate lemnele și copacii au dispărut în sobele celor fără căpătâi de prin sat. Chiar și gardul a dispărut în timp.

Împreună cu familia, dar mai ales la îndemnul fetei dânsului, a făcut un plan (la început utopic) pus pe hârtie cu o carioca din câteva linii colorate.
Au apelat la fonduri europene și, spre surprinderea lor, chiar le-au primit. Proiectul a fost bine făcut și a părut fezabil. Au urmat luni de muncă cu multe greutăți și a ieșit ceva deosebit, cu nimic mai prejos decât alte astfel de așezăminte de peste hotare.
Sorin Stanciu povestește că au fost luni de muncă fizică grea. Zi de zi venea de la oraș, lăsa costumul de profesor universitar și lua salopeta pentru a căra sute de roabe de pământ sau ciment. A învățat să folosească bormașina, lopata, șuruburile pentru a mai economisi din bani. Nu a apelat la meșteri calificați decât rareori. Totul s-a făcut după standarde europene. Chiar și groapa din grădină a fost astupată cu tone de pămând adus din altă parte.
A rezultat un paradis al animalelor, cu boxe individuale și cu padocuri curate. Cuștile sunt de fapt mici camere cu tot confortul, având încălzire prin pardoseală și loc de joacă. Există termometre în boxe și mici jucării pentru a nu se plictisi cățelul până vine stăpânul să-l ducă acasă. Proprietarii de animale au dorit să-și vadă animalele când erau departe de ele. S-au montat zeci de camere pentru a capta imagini din boxe. Oricine își poate urmări pisica prin internet, pe telefonul mobil, chiar și de pe alt continent. Nu a fost simplu. S-au îngropat sute de metri de cabluri pe sub cuști. Totul strălucește de curățenie.
Există chiar și un teren de antrenament cu pistă cu obstacole pentru probele de agilitate canină chiar în mijlocul terenului cu boxe. Dar și mult spațiu verde pentru odihnă.
Acum ideea unei adolescente a devenit o afacere ce funcționează bine de câțiva ani și sunt zeci de solicitări de găzduire a animăluțelor. Personalul din sat care îngrijește animalele este angajat cu acte în regulă, având o sursă de venit sigură. Astfel au fost create și câteva locuri de muncă. Este felul prin care un om de suflet a întors comunității clipele de fericire din copilărie.
Pentru a marca finalul anului de învățământ, hotelul de animale din Pădureni a organizat o mare festivitate dedicată celor mai mici școlari și preșcolari din sat. Zeci de copilași au venit împreună cu dascălii și educatorii lor să petreacă câteva ore de bucurie. S-au organizat zece ateliere tematice. Copiii au tras la sorți ce vor face. Și au nimerit aleator la grupul de desen, de bricolaj, de citit sau de povestit sau pur și simplu de joacă pentru cei mai mici. Întinși pe pături pe gazon, au citit sau au spus poezii și ghicitori. În mod special au fost amenajate și lăzi de nisip și tobogane sau scări pentru escaladat.
Câteva doamne voluntare de la mai multe fundații umanitare și de la mari firme au considerat că este important să vină pentru a oferi clipe de destindere celor ce acum scapă de orele de clasă și vor începe vacanța cea mare. Prichindeii au fost primiți cu gustări, fructe, sucuri. După primele momente de stânjeneală a început distracția. Din păcate, la momentul realizării reportajului, nu erau decât puțini căței cazați la hotel, care să se lase mângâiați. Dar cei mici au promis că vor mai veni și altădată.
Primarul Dorin Ignuța consideră că aventura copiilor printre cărți și locuri de joacă, alături de animale, este una din cele mai reușite întâmplări care au avut loc în această perioadă în localitate.
Doamna Ada Gabor, din partea fundației United Way, a încercat și a reușit, împreună cu echipa sa, să realizeze un eveniment de succes pentru cei mici. Este unul din nenumăratele evenimente în care se implică pentru a aduce câteva momente de bucurie celor mai necăjiți dintre copii. Dacă îndemnăm un prichindel să citească este un mare pas înainte pentru educația lui sănătoasă.
Sorin Stanciu ne-a demonstrat că, prin implicare și efort, orice idee, cât de puțin comună ar fi aceasta, se poate transforma într-un succes veritabil și de neprețuit pentru comunitatea din Pădureni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.