Ghinionul unui norvegian. A fost ,,vrăjit” de o tânără pe internet și a rămas fără 30.000 de euro!

183

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au descins, vineri dimineață, în trei locații din Timiș, după ce, un cetățean norvegian a reclamat faptul că a fost înșelat, pe internet, de o tânără care l-a lăsat fără suma de 30.000 de euro!

,,Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 3 persoane, cu vârste între 23 și 32 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică și înșelăciune”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.

În fapt, în cursul anului 2015, unul dintre membrii grupării, o femeie de 23 de ani, ar fi intrat în dialog cu un cetățean norvegian, prin intermediul unui site de socializare, iar după o perioadă discuțiile ar fi luat o turnură privată și, sub diferite pretexte, bărbatul ar fi fost determinat să trimită bănuiților diferite sume de bani.

Banii au fost remiși prin intermediul serviciilor de transfer rapid.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 2 laptopuri, o tabletă, un aparat foto, 4 telefoane mobile, carduri de memorie, cartele telefonice și dispozitive optice de stocare a datelor.

Cei în cauză au  fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, în vederea audierii şi luării măsurilor legale.

Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Vâlcea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.