Gala Excelenţei în Antreprenoriat, la a patra ediţie

780

Aseară, Timișoara a găzduit cea de-a patra ediţie a Galei Excelenţei în Antreprenoriat, o întâlnire a oamenilor de afaceri din cele patru zone de impact IMMpact Vest, foşti colaboratori și cursanți ai APFR/Școlii Naționale a Femeilor Manager Adela Dinu, antreprenori de succes și experți ai mediului de business din România.

Cu această ocazie şi întâlnire a avu loc şi premierea câştigătorilor care au participat la
concursul proiectului Centrul de excelență în promovarea antreprenoriatului IMMpact Vest, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Au participat la proiect peste 80 de antreprenori şi au plecat cu un CEC de 40 000 euro, patruzeci dintre aceştia.

“Este vorba de Gala Excelenţei în Antreprenoriat IMMpact Vest, unde vor fi premiaţi cu câte 40.000 euro pentru ideea lor de afaceri, 40 de câştigători ai acestei ediţii, din cei 87 de antreprenori care au aplicat proiecte. Bani sunt nerambusabili şi provin dintr-un proiect al Programului Operaţional de Competitivitate Umană”, a spus directorul executiv, Vasile Moldovan.

Ideile au aparţinut fiecărui antreprenor şi nu a contat domeniul. Au fost şi domenii
neeligibile cum ar fi transporturi, agricultură, pescuit.

Cei care sunt câştigători ai acestei ediţii, timp de doi ani vor fi urmăriţi şi ajutaţi, iar
cei care au pierdut nu trebuie să se descurajeze deoarece vor putea depune în
continuare alte proiecte, într-o altă competiţie, şi aceştia fiind sprijiniţi.

“Am ales domeniul turismului , deoarece sunt sigur că în 2021, când Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană, va avea un potenţial uriaş în acest domeniu, vor veni foarte mulţi turişti. Cred că un ghid bun şi un om dedicat acestui domeniu poate deschide ochii şi poate masca anumite defecte ale societăţii. Mă bucur pentru acest premiu şi mă simt foarte bine printre câştigători. Vreau să mă axez pe turismul viticol”, a  spus Antoniu Creţescu, unul dintre câştigători.

La eveniment au participat:
• Antreprenorii IMMpact Vest
• Cursanți ai Școlii Naționale a Femeilor Manager Adela Dinu și membri ai Rețelei
Naționale a Femeilor Manager
• Reprezentanţi ai instituţiilor/organizaţiilor care reprezintă interesele comunităţii
de afaceri
• Reprezentanţi ai instituţiilor care gestionează fonduri nerambursabile sau de
investiţii
• Reprezentanți ai mediului de afaceri (antreprenori, directori de companii)
• Experţi naţionali din domeniul managementului și ai antreprenoriatului.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.