Furnizarea gazului în Timiș, reluată

50

Timișenii din sudul județului nu vor mai îngheța de frig. Autoritățile și societățile petroliere responsabile au găsit o soluție pentru ca, cel puțin iarna aceasta, oamenii sa nu mai rămână fără gaz.

La Ministerul Energiei s-au întâlnit secretarul de stat Robert Tudorache, prefectul județului Timiș, Eva-Georgeta Andreaș, și operatorii distribuitori de gaze naturale Delgaz Grid și Premier Energy, reprezentanți ai OMW Petrom, E.ON Energie România, SNTGN Transgaz și ANRE.

„Urmare a aceste întâlniri, OMW Petrom își asumă sprijinirea furnizorilor și distribuitorilor prin asigurarea accesului la SNT, începând de astăzi și până la 1 martie 2019. Totodată, se constituie un grup de lucru din toți factorii implicați, în coordonarea Ministerului Energiei, care va identifica soluția tehnică și legală de a se asigura furnizarea gazului în zonă, după 1 martie 2019. Totodată, Delgaz Grid și Premier Energy își asumă, după 1 martie 2019, responsabilitatea pentru furnizarea gazului în zonă”, a transmis Prefectura Timiș.

Vă reamintim că de la finalul săptămânii trecute, 4 localități din Timiș au rămas fără gaz. În Deta, Voiteg, Denta și Moravița, oamenii au stat fără căldură și apă calda. Cel mai grav a fost faptul că unitățile sanitare și de învățământ din zonă au rămas și ele fără gaz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.