-1.9 C
Timișoara
miercuri 19 februarie 2025

Frontiera româno-sârbă, mai sigură prin finanțarea „SAFE” 

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, a participat în 3 octombrie, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, la semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „SAFE”: Un climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă. Fondurile sunt asigurate prin Programul Interreg IPA România-Serbia (2021-2027).
Proiectul, în valoare de aproape 14 milioane de euro, urmărește consolidarea capacității instituționale a autorităților implicate în gestionarea frontierelor și îmbunătățirea siguranței și securității în zonele vizate.
Programul privește cei 548 km care reprezintă 2% din întreaga frontieră terestră externă a Uniunii Europene. Pe acest perimetru există opt puncte de trecere rutiere, trei portuare, două puncte de trecere pe calea ferată și un punct de trecere fluvială (cu bacul) care, anual, asigură traversarea a peste 2,5 milioane de persoane și a 1,2 milioane de mijloace de transport marfă.
În perioada următoare se vor contracta încă două proiecte de importanță strategică și două de infrastructură mare, cu un buget total de 24 milioane de euro. Acestea au o valoare deosebită prin prisma activităților ce urmează a fi implementate în zona de graniță, pentru gestionarea situațiilor de urgență, respectiv pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate în aria Programului.
Beneficiarele finanțării sunt trei județe din România: Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, dar și 6 districte din Serbia: Severno Banatski, Srednje Banatski, Južno Banatski, Braničevski, Borski și Podunavski.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Accident mortal în afara Timișoarei! Cum și-a pierdut viața un bărbat care conducea pe centură fără să încalce nicio regulă de circulație

Un grav accident s-a petrecut în urmă cu puțin timp la intersecția dintre Aeroport și breteaua Centura Nord. Un autobuz s-a izbit violent de...

Conferință alături de fermierii din vest pentru sustenabilitatea în ferme

Administrația județeană, în calitate de partener, găzduiește conferința AGROVEST – Direcții sustenabile pentru fermieri, organizată de Asociația Centrul de Programe pentru Dezvoltare Durabilă "PRODURABIL"....

Citește și :