Fragmente strident colorate de viață într-o margine de piață

142
Lipsa locurilor de parcare alungă spiritul Crăciunului din piețe.
Asta este concluzia la care au ajuns comercianții din piața cea mai centrală a orașului. Și la o verificare atentă pe teren, se cam confirmă.
Se spune că la români spiritul Crăciunului este foarte adânc înrădăcinat în ființa sa launtrică. În general se poate crede că așa este. Dar de ceva vreme, de când mercantilul a cedat loc transcendentului, la fel de adânc a intrat și fuga după cele mai grozave cumpărături. Iar dacă nu aruncă foarte mulți bani, mai cu seamă pe nimicuri nefolositoare, parcă nu sunt împliniți cu totul.
Marile lanțuri de magazine și mallurile gem de plimbăreți, dar și de disperați ce nu pot petrece cele două zile de sărbătoare fără mesele supraîncărcate.
În schimb piețele tradiționale au început să fie uitate. Cândva, piața Timișoara 700 era considerată a fi cea mai simandicoasă și bine aprovizionată cu de toate. Aici, la întretăierea celor mai multe din traseele de transport în comun, dar și cu o stație de taximetre, venea lumea bună să aleagă produsele cele proaspete și mai prezentabile. Acum, în sâmbăta dinaintea Nașterii Domnului, în loc de o forfotă și de zarva specifică de clienți și comercianți puși pe negocieri, este o tăcere stranie. Rareori la câte zece minute, ori la un sfert de oră trece câte un curios. Întreabă, se uită lung, se gândește și mai lung și pleacă mai departe în ciuda prețurilor destul de bune. Iar marfa este diversă și arătoasă. Se petrec lucruri ciudate. Fructele domină oferta, dar se mai găsec legume, zarzavaturi, murături, numai bune de pus lângă o friptură. Hreanul întreg, sau gata tocat, nu face cu ochiul nimănui. Nici măcar cei ce vând mături sau sacoșe de plastic nu au stat acasă. Și-au înșirat marfa în așteptarea mușteriilor. Dar nu și nu! Nu prea se înghesuie lumea! Poate așteaptă ziua de luni să ia totul și mai proaspăt?
Parcă puțină mișcare se mai vede în zona brazilor. Sunt cu sutele și la prețuri de cele mai felurite la mica înțelegere. Unul mai mic dar frumos și plin de cetină ce a fost oferit la 70 de lei este brusc degradat la simbolica sumă de 50 de lei. Cei mai înalți, așa cam la trei metri, fac în jurul a 300 de lei. Un client își încearcă norocul: „nu merge cu 250 ?”.
În alt colț al pieței răsună un motofierăstrău cu „glas” pițigăiat de purcel înjunghiat. De fapt, firizul cu lanț era agresorul, și s-a dat la trunchiul unui molid ce trebuia ajustat să intre într-un marafet de metal. Un meșter „drujbar” ajutat de un ucenic cu un topor, mai mult de decor, se muncesc să îndese trunchiul în fier. Că așa a zis clientul : „Îl iau dacă îl și montați în suport!”
Un comerciat de brazi se declară destul de mulțumit de cum a mers sezonul acesta. „Am vândut destul de bine în două săptămâni. Dar nici nu am avut marfă multă ca în alți ani. Se vede că lumea nu prea mai are bani. Mai am cam vreo șaptezeci de bucăți. Sper să-i dau în astea trei zile ce mai sunt până în Ajun. Dacă ia omul de la mine, eu il și ajustez și montez pe gratis” „Ce nu vând aici îmi cumpără florarii că au nevoie de cetină pentru coroane și jerbe, în rest la gunoi!”.
Dar nu toți sunt atât de mulțumiți. Un târgoveț ce oferea stative pentru brazi cu 40 de lei bucata se plânge că nu prea merge afacerea.
O doamnă nervoasă ce avea o tarabă cu fructe o ia gura pe dinainte. „De ce nu mă întrebați dacă sunt mulțumită de piață și de mizeria asta de aici? Și de bătaia de joc cu taxele astea mari?” „ Păi hai să vă întreb doamnă, cum e ?” Brusc bate în retragere. „Nu mai zic nimic. Că poate mă vede cineva și după aia am necazuri mari!”
Într-adevăr, mizeria era neadunată de prin toamnă. Zăpada de o culoare gri șobolănesc era și mai maculată cu bucăți de plastic și de cartoane înmuiate de ploaie. Din loc în loc, și la adăpost, în interiorul halei, mai plouă prin acoperișul spart.
Jovial ca întotdeauna, un vechi politician liberal, fostul președinte de Consilul Județean, Viorel Coifan, testează piața și caută câte ceva ce încă nu a cumpărat în zilele trecute. Este mulțumit de marfă dar nu prea despre vreme și vremuri. Totuși nu uită să transmită un gând bun tuturor conjudețenilor pe care i-a păstorit din Palatul Administrativ.
Cum la piață se dezleagă limbile doar în lipsa camerei de filmare, încep să se mai plângă și alți negustori:
-Au distrus comerțul cu supermarketurile lor. Noi avem marfă bună și de calitate iar ăia te jupoaie de bani.
-Aici nu mai vine lumea că nu sunt locuri de parcare. Aștia de la finanțe și de la blocurile astea de sticlă ocupă toate locurile și nu mai are omul unde să parcheze când vin la cumpărături.
Nici la sectorul de brânzeturi și carne nu prea este aflux de lume.
„Noi nu avem zile libere. La animale e de lucru și de sărbători. Uite aici brânză bună de Sibiu dar și de Banat fără E-uri. La prețul și calitatea asta nu găsiți la magazine. Dar ce folos că nu are clientu unde să lase mașina și nu mai vine la noi”.
O altă vânzătoare se arată de asemenea supărată: „Păi când s-o mai văzut piața asta așa goală de sărbători? De când lumea și pământu aici o fost înghesuială. Acuma sărăcie goală!”
E drept că e cam liniște în tot perimetrul „pieței 700” cea atât de vie altădată.

Norocul, ori poate neșansa pentru unii, aduce în piață o bandă de „rapsozi” populari ce chirăie amarnic crezând că ce fac ei este jocul caprei. Se dezlănțuie într-un vacarm greu de descris. Bat toba și alte tingirii și încercă ceva colinde. Evident că acele caricaturi de versuri și strigături nu au nimic cu colindele tradiționale. Unul din ei are un fluier metalic de arbitru de fotbal și suflă încontinuu ca la o samba sud americană, ori ca un DJ din Ibiza. Fac câțiva lei și pleacă cam dezamăgiți.
La celălat capăt de piață o altă bandă ceva mai mică dar și mai dotați (ăștia au și un acordeon) își așteaptă răbdători rândul la urături.
Și așa, cu apucături vesele la unii, dar cu tristețe pe figuri, la alții, vine pe furiș marea Noapte a Tainei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ