9.1 C
Timișoara
sâmbătă 11 mai 2024

Fotbalist din ,,generația de aur”, operat de urgență în urma unui infarct

Fostul internaţional şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, Gabi Balint, a suferit un infarct în cursul zilei de sâmbătă şi este supus în aceste momente unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Fundeni din Bucureşti.

Gavril Pele Balint (56 de ani) a început fotbalul la Gloria Bistriţa, iar în 1979 a făcut pasul la Steaua, formaţie la care a petrecut zece sezoane şi la care a cunoscut gustul performanţei. Cinci titluri de campion, trei Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei sunt trofeele pe care şi le-a trecut Balint în CV alături de bucureşteni. În 1989, ”militarii” încasau un milion de euro din transferul său la Burgos, formaţie de la care avea să se retragă în 1992.

Prima experienţă ca antrenor principal pentru Gabi Balint a fost în 1999, la Sportul Studenţesc. În 2001, acesta a fost secundul pentru Anghel Iordănescu şi Gheorghe Hagi la echipa naţională a României, iar în 2002 a făcut pasul în Moldova, la Sheriff Tiraspol. Opt ani mai târziu, Balint a fost numit selecţionerul Moldovei, unde a bifat nu mai puţin de 17 partide.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Crosul Regalității, ediția a VII-a”, sub egida Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I”

Universitatea Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a organizat „CROSUL REGALITĂȚII, ediția a VII-a”, cu ocazia celebrării Zilei Regalității. În...

Lugojul azi | 11 pe loc la „examenul” pentru funcția de primar al Lugojului

Înghesuială mare de candidaturi pentru funcția de primar al municipiului Lugoj. De regulă, acest lucru se întâmplă (nu este pentru prima dată în municipiul...

Citește și :