Filmul de calitate și lubenița bună au un numitor comun: Gottlob! VIDEO

372

O aventură imaginată de o mână de entuziaști cinefili de la noi din oraș a ajuns acum, la a patra ediție, să fie unul dintre cele mai notabile evenimente culturale. Ceau Cinema! a pornit la drum ca un salut adus cinematografiei europene, din care și noi facem parte, chiar în ciuda unor minți mai puțin deschise ce credeau că nu avem ce căuta în lumea bună a celuloidului. Dar iată că un festival independent realizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală se impune ca o bornă obligatorie pentru cineaști.

A ajuns la final și a patra ediție. Toți organizatorii se întrec a o credita ca fiind cea mai reușită de până acum. A fost orice își poate imagina un iubitor a filmului. De la desene animate pentru toate vârstele, la filme clasice, ce sunt la fel de proaspete ca acum jumătate de secol, și până la tinerii ce acum caută confirmarea.

Nicoleta Ciocov, organizator al evenimentului, este extrem de fericită că la grădina de vară de la Capitol au venit câteva sute bune de iubitori ai filmului, peste capacitatea incintei. S-a stat pe trepte și pe jos, pe oriunde mai era un loc, cât de mic. Nimeni nu voia confort. Toată lumea voia film de artă, film de calitate. Este chiar de mirare că, la un astfel de public și la o astfel de cerere, orașul nostru, ce are o veche tradiție a cinematografelor, nu are nici un lăcaș decent și adus la zi pentru proiecții de filme culturale.

Din punctul de vedere al celor implicați să aducă pelicule de calitate la festivalul timișean marele plus al ediției ce se încheie acum este numărul mare de voluntari ce au venit să se implice și să ajute. De asemenea, au fost destul de multe firme ce au început să înțeleagă ce însemnă a sprijini material un demers cultural. Nu același lucru se poate spune despre autoritățile de toate felurile, ce doresc să colaboreze dar nu prea au nici o tragere de inimă.

Este un fapt ce ține de ciudățeniile locale. În municipiu nu există un cinematograf de artă, deși există o cerere enormă. Iar la câteva zeci de kilometri, în localitatea Gotlob, există gospodari ce au crezut în idea unei săli moderne. Cu mari eforturi, edilii locali au investit în construirea unei săli cu cele mai noi și moderne facilități. Este singura sală de această factura din mediul rural din această zonă, dacă nu chiar din țară. Este o bucurie în miezul verii, pe o caniculă ce se apropie de 40 de grade la umbră, să intri în cinematograful din Gotlob la un film bun cum este „La drum cu tata”, o coproducție Germania-România a regizoarei Anca Miruna Lăzărescu, și să apreciezi nu doar jocul actorilor ci și cele 19 grade din sală.

Iar seara a fost marcată aniversarea celor zece ani de la adjudecarea de către Cristian Mungiu a trofeului la Palme d`Or pentru celebra peliculă ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. Avea să fie unul din acele momente care au repus cinematografia românească în avangarda europeană.

Acestă ultimă zi a arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, că pariul de a pune alături lubenița de Gotlob și filmele de calitate a fost un pariu câștigat. De zilele ce vin încep deja pregătirile pentru ediția de anul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.